Altele

Bayern Munchen şi Benfica Lisabona, sancționate de UEFA după incidentele din Liga Campionilor

Torțe aprinse în tribuna lui Bayern Munchen
Torțe aprinse în tribuna lui Bayern Munchen ČTK / imago sportfotodienst / Tim Rehbein/RHR-FOTO/Profimedia
Clubul german de fotbal Bayern Munchen a fost amendat de UEFA cu 61.750 de euro şi sancționat cu închiderea parțială a stadionului său, în legătură cu incidentele de la meciul cu Bayer Leverkusen din Liga Campionilor, informează DPA.

UEFA a anunțat miercuri că Bayern a primită această sancțiune pentru aprinderea de torțe de către suporteri, aruncarea de obiecte şi blocarea căilor de acces la meciul din 5 martie.

Închiderea parțială a stadionului este suspendată condiționat pentru o perioadă de doi ani, a precizat forul fotbalistic continental.

Următorul meci pe care Bayern Munchen îl va disputa pe teren propriu în Liga Campionilor va avea loc pe 8 sau 9 aprilie, împotriva formației italiene Inter Milano, în sferturile de finală din Champions League.

De asemenea, UEFA a amendat clubul portughez Benfica Lisabona cu 35.000 de euro pentru aprinderea unor artificii în timpul meciului de săptămâna trecută împotriva echipei spaniole FC Barcelonei, de la Lisabona. Lusitanii au fost sancționați la rândul lor cu închiderea parțială a stadionului, ca şi Bayern. Benfica a fost eliminată marți de Barca în optimile de finală ale Ligii Campionilor.