După ce Ousmane Dembele a deschis scorul rapid, în minutul 3, stabilind un avantaj vital pentru parizieni, restul primei reprize a fost dominat de protestele zgomotoase ale gazdelor, care se consideră nedreptățite în două momente cheie.
Prima situație tensionată l-a avut în prim-plan pe Laimer. În minutul 29, jucătorul lui Bayern a solicitat un henț la Nuno Mendes, fază care ar fi trebuit să atragă al doilea cartonaș galben pentru fundașul portughez și, implicit, eliminarea acestuia, după avertismentul primit de Mendes încă din minutul 8.
Spre stupoarea nemților, centralul a interpretat faza invers, dictând henț împotriva lui Laimer, decizie care a provocat primele valuri de nemulțumire pe banca bavareză.
Henț în careu
Doar două minute mai târziu, stadionul a erupt din nou. Într-o fază defensivă a oaspeților, Vitinha a încercat să degajeze mingea din propriul careu, însă balonul l-a lovit direct în brațul întins pe colegul său, Joao Neves. Jucătorii lui Bayern au tăbărât imediat pe arbitru, solicitând cu vehemență o lovitură de la 11 metri pentru henț în careu.
Totuși, spre nemulțumirea gazdelor, jocul a fost lăsat să continue fără ca arbitrul să acorde penalty și, mai mult, fără ca oficialii din camera VAR să intervină pentru a solicita o revizuire a fazei pe monitorul de la marginea terenului.
Faza din careu este la minutul 03:30 în VIDEO:
Regulamentul, de partea arbitrului
În ciuda hențului evident în careu al lui Vitinha, forul care veghează asupra respectării regulamentului, International Football Association Board (IFAB) spune că nu se consideră henț, atingerea cu mâna accidentală atunci când un jucător este lovit în mână/braț de mingea care a fost jucată de un coechipier.
Excepție fac cazurile în care mingea intră direct în poarta adversă sau jucătorul înscrie imediat după aceea, caz în care se acordă o lovitură liberă directă celeilalte echipe, mai spune regulamentul.
