”Este cel mai dificil test pentru noi, dar suntem entuziasmați de această oportunitate. Trebuie să ne bucurăm de acest meci important alături de fanii noştri şi să oferim cea mai bună performanță a noastră. Este o mare provocare, dar suntem pregătiți. Orice se poate întâmpla într-un meci sau două. Avem multă calitate în lot”, a spus antrenorul ”aspirinelor”.
El a arătat că atacantul Patrik Schick s-a refăcut după o accidentare, dar este puțin probabil să fie titular în meciul cu Arsenal, iar Christian Kofane va fi, cel mai probabil pe teren în locul său, aşa cum s-a întâmplat şi în Bundesliga.
