Altele

Louis Munteanu, după aflarea grupei de la EURO 2025: ”Vrem să depăşim performanța celor din 2019”

Louis Munteanu în meciul cu Elveția
Louis Munteanu în meciul cu ElvețiaRazvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Atacantul Louis Munteanu, căpitanul şi golgheterul echipei României în preliminarii, a declarat după tragerea la sorți a grupelor turneului final al Campionatului European de fotbal Under-21 din 2025, că speră ca tricolorii să depăşească performanța reuşită de colegii săi din 2019.

Selecționata României a fost repartizată în Grupa A, alături de Slovacia, Spania şi Italia, la turneul final al Campionatului European de fotbal Under-21 din 2025, care va avea loc în Slovacia, potrivit tragerii la sorți desfăşurate marți seara, la Bratislava.

România va juca primul meci pe 11 iunie, contra Italiei, la Trnava, apoi va înfrunta Spania, pe 14 iunie, tot la Trnava, ultimul meci din grupă fiind cel contra Slovaciei, pe 17 iunie, la Bratislava.

Louis Munteanu e mândru că face parte dintr-o generație talentată, care a demonstrat că e capabilă să se califice la turneul final.

”Vom analiza adversarii pe care îi vom întâlni şi ne vom pregăti pentru a fi cea mai bună versiune a noastră în Slovacia! Avem încredere şi ne vom duce la turneul final cu gândul de a ajunge cât mai departe în această competiție şi, de ce nu, să depăşim performanța reuşită de colegii noştri în 2019!”, a declarat, pentru site-ul FRF, Munteanu, autorul a cinci goluri în preliminarii.

”Nu ne este frică!”

Mijlocașul Constantin Grameni, mijlocașul tricolorilor care a bifat minute în toate cele 10 partide din preliminarii, așteaptă debutul la turneul din Slovacia și consideră că naționala României nu poate fi considerată inferioară niciunui adversar:

”Am aşteptat cu nerăbdare această tragere la sorți, din momentul în care ne-am calificat. Acum că ne-am aflat adversarii, urmează să-i analizăm foarte bine împreună cu stafful nostru şi să pregătim cât putem de bine acest turneu final. Nu ne este frică şi nu ne simțim inferiori niciunui adversar. E normal să ne întâlnim cu cele mai puternice echipe la acest nivel de vârstă, dar, până la urmă, noi suntem o câştigătoare de grupă şi o echipă care joacă un fotbal foarte frumos. De-abia aşteptăm să ne revedem la echipa națională şi să facem tot ce ne stă în putință, nu doar să facem o figură frumoasă la EURO, ci şi să ieşim din grupă, iar după vom aborda fiecare meci în parte”, a spus Grameni.

Tricolorii se află la a patra prezență consecutivă la un turneu final la Under-21.

Turneul final din Slovacia se va desfăşura în perioada 11-28 iunie, pe stadioanele din 8 oraşe: Bratislava, Dunajska Streda, Kosice, Nitra, Presov, Trencin, Trnava şi Zilina.