Altele

FRF anunță că România va găzdui a doua oară turneul final EURO Under19

Ion Marin, selecționerul naționalei U19
Ion Marin, selecționerul naționalei U19FRF.ro
FRF va găzdui Campionatul European de fotbal Under 19 pentru a doua oară.

Europeanul U19 se organizează anual, doar că edițiile 2020 și 2021, programate în Irlanda de Nord și România, au fost anulate din cauza efectelor pandemiei Covid.

A doua ediție EURO U19 în România

Cea de-a 22-a ediție EURO U19 va fi organizată în România. Aceasta va fi a doua ediție găzduită de țara noastră, după cea din 2011. Pe lângă România, doar Irlanda de Nord a mai obținut de două ori organizarea acestui turneu final (2005 și 2024). 

În rest, EURO U19 a fost găzduit până acum o singură dată în fiecare țară. Lista e compusă, cronologic, din Norvegia, Liechtenstein, Elveția, Polonia, Austria, Cehia, Ucraina, Franța, Estonia, Lituania, Ungaria, Grecia, Germania, Georgia, Finlanda și Armenia.

Campionatul European Under 19 ani din acest an se va desfășura în perioada 1

Edițiile 2026 și 2027 vor fi organizate în Țara Galilor, respectiv Israel.