Salt la conținutul principal

Un club din Bundesliga a oferit 8 milioane de euro pentru portarul naționalei. De ce a picat transferul

Otto Hindrich a fost aproape de un transfer la FC Koln
Otto Hindrich a fost aproape de un transfer la FC KolnČTK / imago sportfotodienst / Fot. Maciej Gilewski / 058sport.pl

Otto Hindrich a fost la un pas de un transfer spectaculos în Bundesliga.

Portarul român de 24 de ani, transferat la Legia Varșovia la începutul acestui an, a atras atenția celor de la FC Köln, care au înaintat o ofertă de 8 milioane de euro, potrivit IamSport.

De la 600.000 de euro la 8 milioane de euro în câteva luni

Traiectoria lui Otto Hindrich din ultimele luni a fost impresionantă. Transferat de la CFR Cluj la Legia Varșovia la începutul anului 2026, în schimbul unei sume de aproximativ 600.000 de euro, goalkeeperul s-a impus rapid în primul „11” al polonezilor, unde evoluțiile sale sigure dintre buturi au strâns aprecieri constante.

Prestațiile bune din campionat i-au adus și prima convocare la echipa națională de seniori sub mandatul lui Gheorghe Hagi.

Nemții erau pregătiți să plătească 8 milioane de euro pentru golkeeperul român, însă conducerea clubului polonez a solicitat 10 milioane de euro. În cele din urmă, la presiunile suporterilor polonezi și considerând că Hindrich este un pilon de bază pentru proiectul Legiei, negocierile au fost întrerupte. 

Hindrich a fost convocat de Hagi pentru fereastra internațională din septembrie-octombrie, când România dispută patru meciuri din Liga Națiunilor. Alături de portarul Legiei, Hagi i-a mai convocat pe Ionuț Radu și Valentin Cojocaru. 

Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți

Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

Cum activezi notificările?

Notificări personalizate
Notificări personalizateFlashscore
Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Fotbal