Suma de transfer ar fi de 76,5 milioane de euro, plus posibile bonusuri în valoare totală de 8,5 milioane de euro. Internaționalul sloven urmează să semneze un contract până în 2030.
Newcastle pleacă cu mâna goală
Presa a relatat recent despre un duel între Newcastle United și Mancheter United privind transferul lui Sesko. United a avut însă câștig de cauză, chiar dacă vine după cel mai prost sezon din ultimii 51 de ani. Jucătorul de 22 de ani face parte din viitoarea reconstrucție a echipei engleze.

Benjamin Sesko a jucat 87 de meciuri competitive pentru Leipzig de la transferul său de la RB Salzburg în vara anului 2023, marcând 39 de goluri și contribuind la alte opt. În ultimele zile au existat deja semne ale plecării atacantului; Sesko nu a făcut parte din echipa Leipzigului pentru meciul de verificare de sâmbătă cu Atalanta Bergamo (1-2).
Directorul sportiv Marcel Schäfer a justificat acest lucru cu un posibil transfer și a vorbit despre "un interes foarte concret din partea mai multor cluburi". După plecarea lui Josko Gvardiol, care s-a transferat în vara anului 2023 la City, rivala lui United, pentru 90 de milioane de euro, Sesko ar fi al doilea în topul transferurilor realizate de Leipzig.