Jucătorul lunii Flashscore: Victor Boniface a dus-o pe Leverkusen pe primul loc în Bundesliga

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Jucătorul lunii Flashscore: Victor Boniface a dus-o pe Leverkusen pe primul loc în Bundesliga

Boniface a devenit rapid liderul atacului lui Leverkusen
Boniface a devenit rapid liderul atacului lui LeverkusenProfimedia
În urmă cu o lună puțini auziseră de el, acum toți apărătorii din Germania se tem cînd îl au în față. Atacantul nigerian Victor Boniface (22 de ani) a decolat ca o rachetă în tricoul lui Bayer Leverkusen în acest sezon.

În ultimele 14 luni, Boniface a reușit un transfer de succes de la norvegienii de la Bodo/Glimt, la formația belgiană Royale Union SG iar apoi o mutare în Bundesliga la Leverkusen care avea să-i lanseze cariera. 

Boniface a marcat deja șase goluri și a dat două pase de gol ca jucător al actualului lider al campionatului.

În luna septembrie, pur și simplu a strălucit și este desemnat pe bună dreptate jucătorul lunii de către Flashscore, ales de analiștii de la compania cehă 11Hacks.

Boniface a fost până acum un element cheie al ofensivei lui Leverkusen. Echipa antrenorului Xabi Alonso a marcat 20 de goluri în primele șase meciuri, același număr ca și Bayern Munchen. 

La capitolul situații de gol prognozate, Leverkusen are o medie de 2,08 goluri pe meci, a treia cea mai bună din campionat, după Bayern (2,24) și Freiburg (2,11) - ai cărei jucători, însă, nu reușesc adesea să finalizeze.

Din totalul golurilor prognozate la Leverkusen, șansele de a marca ale lui Boniface reprezintă un procent impresionant de 47%.

Doar Jonas Wind (Wolfsburg), Omar Marmoush (Frankfurt) și Lois Openda (Leipzig) sunt în prezent mai buni, reprezentând 49% din totalul de ocazii de gol ale echipelor lor.

Boniface creează pericol cu mișcarea sa în teren, pe care, de exemplu, îl produce și Darwin Nunez de la Liverpool - haos în sensul bun, am putea spune.

Solidul atacant nigerian are o medie de 6,2 șuturi pe meci 

Harta șuturilor lui Boniface în Bundesliga în acest sezon
Harta șuturilor lui Boniface în Bundesliga în acest sezon11Hacks, Flashscore

Acum, cel mai important lucru - câte ocazii de calitate își creează și cât de bună este de fapt mișcarea sa în careu?

Răspunsul este clar. Doar Wind de la Wolfsburg a creat mai multe ocazii de calitate până acum, dar diferența dintre cei doi jucători nu este mare. În timp ce danezul de 24 de ani are 0,80 de goluri așteptate pe meci, Boniface a înregistrat 0,76 până acum. 

Bundesliga 2023/24. Axa X: Goluri așteptate (fără penalty-uri) pe meci; axa Y: Numărul mediu de șuturi pe meci
Bundesliga 2023/24. Axa X: Goluri așteptate (fără penalty-uri) pe meci; axa Y: Numărul mediu de șuturi pe meci11Hacks, Flashscore

Boniface se află în topul marcatorilor, în ciuda faptului că a transformat doar 16% din încercările sale, o cifră mai degrabă medie.

Leverkusen a dat lovitura

Tânărul atacant nu a fost printre cei mai buni finalizatori la cluburile sale anterioare. În Belgia, a marcat de nouă ori din 11 goluri așteptate. 

De exemplu, în recentul meci de campionat împotriva lui Bayern, a muncit neobosit pentru a finaliza  fiecare ocazie, dar în cele din urmă nu a transformat în gol nici măcar unul dintre cele opt șuturi. Acestea fiind spuse, el are încă doar 22 de ani și trece printr-o perioadă foarte agitată a carierei sale, așa că este posibil ca, treptat, să capete mai multă claritate.

În caz contrar, nu este o mare problemă, deoarece, de asemenea, el obține în mod regulat ocazii din cele mai periculoase spații centrale din interiorul careului, ceea ce reprezintă o abilitate absolut esențială pentru un atacant central.

În ceea ce privește creativitatea, el a arătat în sezonul trecut că poate să coboare între linii și că are un bun simț pentru a-și crea ocazii de la mijlocul terenului, în special din zona centrală, din apropierea porții.

Nu are atât de multe oportunități de a genera pase de gol la Leverkusen, deoarece este printre cei mai avansați  atacanți -chiar și așa, a reușit deja să înregistreze două assisturi.