Bayer Munchen amână sărbătoarea titlului pentru Bayer Leverkusen

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Bayer Munchen amână sărbătoarea titlului pentru Bayer Leverkusen
Bayer Munchen a câștigat cu Koln
Bayer Munchen a câștigat cu KolnProfimedia
Bayern Munchen a învins-o acasă pe FC Koln cu scorul de 2-0, sâmbătă, în etapa a 29-a a Bundesligii, astfel că Bayer Leverkusen mai are de aşteptat cel puțin o zi până va sărbători câştigarea primului său titlu de campioană a Germaniei.

Bayern a înscris prin Raphael Guerreiro (minutul 65) şi Thomas Muller (90+3). FC Koln a fost foarte aproape de egalare în minutul 89 după o gafă a lui Dayot Upamecano.

Leverkusen are 76 de puncte înaintea meciului de duminică împotriva lui Werder Bremen. Bayern, câştigătoarea ultimelor unsprezece ediții ale campionatului, a acumulat 63 de puncte şi are şanse pur teoretice de a-şi păstra titlul. Leverkusen va fi campioană în caz de victorie contra lui Werder, care i-ar aduce un avans de 16 puncte, ce nu ar putea fi recuperat de bavarezi în ultimele cinci etape.

FC Koln, cu 22 de puncte, este pe locul 17, penultimul, la patru puncte de Mainz, ocupanta locului 16, care la finalul sezonului presupune disputarea unui baraj pentru evitarea retrogradării.

Note jucători
Note jucătoriFlashscore

Tot sâmbătă, Borussia Dortmund a obținut trei puncte importante în lupta pentru calificarea în viitoarea ediție a Ligii Campionilor, impunându-se cu 2-1 în deplasare în fața Borussiei Moenchengladbach, deşi a evoluat cu un om mai puțin după eliminarea lui Karim Adeyemi din minutul 55. Marcel Sabitzer a reuşit dubla pentru echipa antrenată de Edin Terzic. Golul lui Gladbach a fost reuşit de Maximilian Woeber.

Dortmund, cu 56 de puncte, se află pe locul 5, fiind devansată la golaveraj de ocupanta poziției a patra, RB Leipzig, care s-a impus sâmbătă cu 3-0, pe teren propriu, în fața lui Wolfsburg.