Acest articol conține link-uri afiliate către parteneri publicitari. Analiza ne aparține în totalitate. Joc responsabil. 18+
An de an, acest eveniment se numără printre cele mai urmărite spectacole sportive de pe glob. Super Bowl nu înseamnă doar fotbal american la cel mai înalt nivel, ci o experiență completă, gândită în cele mai mici detalii. Show-ul muzical de la pauză atrage milioane de privitori, reclamele difuzate special pentru acest moment au devenit un adevărat fenomen, iar audiențele continuă să crească de la un sezon la altul. În mod firesc, și pasionații de pariuri pe Super Bowl așteaptă cu mare interes această noapte specială.
Astfel, în Super Bowl LX, Seattle Seahawks și New England Patriots se vor duela pentru marele trofeu, într-un meci care promite spectacol atât pe teren, cât și în afara lui.
Echipele de la Super Bowl 2026
Seattle Seahawks
Franciza din Seattle revine în Super Bowl după 11 ani de absență, ajungând pentru a patra oară în ultimul act al NFL-ului și pentru prima dată de la ediția din 2015. Seahawks au câștigat până acum un singur titlu, în Super Bowl XLVIII (2014), iar sezonul trecut au reușit să își impună din nou valoarea în conferința NFC și să se califice la Santa Clara.
Echipa a terminat sezonul regulat cu un impresionant bilanț de 14-3, câștigând și titlul în NFC West și având cea mai bună diferență de puncte din întreaga ligă, ceea ce le-a conferit rolul de favoriți înaintea playoff-ului. Seattle s-a impus în meciurile cheie din post-sezon, iar capitanii echipei, precum Jaxon Smith-Njigba și Devon Witherspoon, au avut contribuții esențiale pe parcursul campaniei.
New England Patriots
Pentru New England Patriots, Super Bowl LX marchează a 12-a apariție în finala NFL și prima după încheierea dinastiei conduse de legendarul Tom Brady, încă din 2019. Sub conducerea antrenorului Mike Vrabel, Patriots au avut o transformare spectaculoasă în sezonul 2025, trecând de la un record slab de 4-13 cu un sezon înainte la 14-3 și câștigând Divizia AFC East. Vrabel, care a jucat el însuși în mai multe Super Bowl-uri ca jucător, a reușit să schimbe mentalitatea echipei și să o readucă în lupta pentru titlu.
Pentru New England, o victorie ar însemna al șaptelea trofeu Super Bowl, ceea ce i-ar plasa singuri în fruntea clasamentului all-time, depășind echipa Pittsburgh Steelers. De asemenea, Patriots sunt prima echipă din istorie care ajunge în Super Bowl după ce în sezonul precedent a înregistrat 13 înfrângeri, subliniind cât de dramatică și neașteptată a fost revenirea lor.
Unde are loc Super Bowl în 2026?
Super Bowl LX se va disputa pe Levi’s Stadium, stadionul modern din Santa Clara, California, care găzduiește meciurile de pe teren propriu ale echipei San Francisco 49ers. Arena este considerată una dintre cele mai tehnologizate din NFL, având o capacitate de peste 68.000 de locuri, extensibilă pentru evenimente majore precum Super Bowl.
Aceasta va fi a treia oară în istorie când marea finală NFL are loc în zona San Francisco Bay Area, după edițiile disputate pe Stanford Stadium (1985) și Levi’s Stadium (2016). Totodată, este a doua finală Super Bowl organizată pe Levi’s Stadium, prima fiind Super Bowl 50, eveniment care a marcat jumătate de secol de existență a competiției.
Alegerea acestei locații confirmă statutul Bay Area drept una dintre regiunile cheie ale sportului american, cu infrastructură modernă, acces facil și o experiență premium pentru fani. Levi’s Stadium este cunoscut și pentru accentul pus pe sustenabilitate, tehnologie digitală și facilități de top, elemente care contribuie la spectacolul complet oferit de Super Bowl.
Cine cântă la pauza din Super Bowl?
Artistul portorican Bad Bunny va fi protagonistul show-ului de la pauză al Super Bowl 2026, devenind primul artist latino solo de sex masculin care urcă singur pe această scenă. Mai mult, este de așteptat ca momentul său să fie interpretat integral în limba spaniolă, o premieră absolută pentru acest eveniment.
La doar 31 de ani, Bad Bunny este unul dintre cele mai mari nume din industria muzicală mondială, fiind cel mai ascultat artist pe Spotify în patru din ultimii șase ani. Dincolo de muzică, el s-a remarcat și ca actor, a fost gazda emisiunii Saturday Night Live și a deținut, la un moment dat, titlul WWE 24/7 Champion.
Înaintea meciului, ceremonia de deschidere va fi animată de trupa americană Green Day, originară chiar din San Francisco Bay Area, care va avea rolul de a introduce pe teren jucătorii desemnați MVP ai Super Bowl-ului. Alegerea lor adaugă o notă locală și simbolică evenimentului.
