Reinstalat pe 2 septembrie, Queiroz a înregistrat două înfrângeri: 0-2 în deplasare cu Coasta de Fildeș și 2-4 pe teren propriu cu Gambia. După aceste rezultate, antrenorul și federația ghaneză au convenit să încheie colaborarea.
Queiroz: ”Nu a fost o decizie ușoară”
În declarația care a însoțit anunțul despărțirii, tehnicianul a vorbit despre motivele plecării și le-a mulțumit celor care i-au încredințat conducerea naționalei.
”Nu a fost o decizie ușoară, dar ambele părți s-au pus de acord că, în circumstanțele actuale, încheierea colaborării profesionale era cea mai potrivită decizie, iar prin acest lucru interesele Ghanei și a fotbalului ghanez au fost puse deasupra tuturor.
A fost o onoare să servesc Ghana și echipa națională. Le mulțumesc sincer celor din federație și președintelui pentru încrederea și oportunitatea de a conduce o națiune a fotbalului atât de mândră.
Am venit în Ghana determinat să construiesc un viitor mai bun și să sprijin dezvoltarea talentului din această țară.
În ciuda eforturilor făcute, acestea nu s-au materializat. În urma rezultatelor recente, am decis să încheiem acest capitol. Plec cu respect, recunoștință și mândrie”, a declarat Carlos Queiroz.
Primul mandat s-a încheiat după Cupa Mondială
Portughezul preluase pentru prima dată Ghana în aprilie, când echipa era deja calificată la Cupa Mondială. După un amical încheiat la egalitate cu Țara Galilor, 1-1, naționala a obținut o victorie cu Panama, 1-0, o remiză cu Anglia, 0-0, și a pierdut cu Croația, 1-2, în faza grupelor. Parcursul s-a oprit în șaisprezecimi, după înfrângerea cu Columbia, 0-1.
Queiroz și-a anunțat atunci demisia, însă a acceptat să revină aproximativ două luni mai târziu. Al doilea său mandat a durat mai puțin de o lună.
De-a lungul carierei, tehnicianul a pregătit numeroase echipe naționale, între care Iran, Columbia, Egipt, Qatar și Oman. La nivel de club, a fost antrenor la Sporting și Real Madrid, dar și secund la Manchester United.
Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

