În sentință, preşedintele Curții penale din Barcelona i-a condamnat pe ambii inculpați pentru o infracțiune de sechestru de bunuri, concluzionând că şi-au ascuns bunurile pentru a evita plata unei datorii către Banca Luxemburgului în urma unui împrumut, cei doi fiind obligați şi la o amendă de 5,2 milioane de euro pentru fraudă adusă Fiscului.
Cei doi au fost şi amendați, Arantxa Sanchez cu 5.400 de euro, iar Santacana cu 7.650 euro, iar instanța i-a obligat pe cei doi să despăgubească banca pentru cele 6,6 milioane de euro împrumutate.
Instanța a acceptat însă să suspende sentința cu închisoarea pentru Sanchez Vicario, pentru că a colaborat cu organele judiciare şi cu Fiscul pentru a obține neexecutarea pedepsei în schimbul mărturisirii faptei.
În privința fostului soț al jucătoarei, acesta va executa sentința pentru că s-a dovedit că acesta a fost cel care a administrat bunurile soției sale şi a pus la cale toată operațiunea.
