FCSB și Union Saint-Gilloise au ajuns la o înțelegere în pline negocieri pentru transferul lui Olaru

Darius Olaru
Darius Olaru Razvan Pasarica / Sport News / Profimedia

FCSB și Union Saint-Gilloise, formații care se află în discuții intense pentru transferul definitiv al lui Darius Olaru (28 de ani) în Belgia, vor fi protagonistele unei confruntări directe.

Publicația belgiană L'Avenir, citată de digisport.ro, a dezvăluit că cele două cluburi au ajuns la un acord total pentru disputarea unui meci amical pe data de 5 iulie.

Partida de verificare va avea loc în cadrul cantonamentului pe care campioana României îl va efectua în Olanda, în intervalul 26 iunie - 10 iulie. Acest duel va consemna primul test al verii pentru roș-albaștri, aceștia urmând să mai dispute un al doilea amical pe 8 iulie, împotriva unui oponent ce va fi stabilit ulterior.

Tratative în desfășurare

Patronul Gigi Becali a vorbit deschis despre stadiul tratativelor și a remarcat, la rândul său, ineditul situației, confirmând că jocul de pregătire va avea loc în compania echipei care îl dorește pe căpitanul său.

”E posibil să plece Olaru. A venit el cu ofertă din Belgia de 2,3 milioane de euro. I-am zis: ”Uite, că ai fost om cuminte, îți dau drumul cu 3 milioane și să dea banii și în 3 rate că nu am nevoie de bani”. Chiar în primul meci mi se pare că jucăm cu ei, în amical”, a declarat Gigi Becali.

În urma acestei programări, Darius Olaru ar putea fi pus în fața unui moment extrem de rar în carieră. Dacă actele se vor semna rapid, mijlocașul ar putea intra pe gazon în tricoul vicecampioanei Belgiei pentru a evolua chiar împotriva formației alături de care a cunoscut cele mai mari satisfacții profesionale.

Negocierile dintre conducerile celor două cluburi sunt foarte avansate. Prima propunere financiară înaintată de oficialii de la Union Saint-Gilloise a fost de 2,3 milioane de euro, în timp ce pretențiile celor de la FCSB se ridică la 3 milioane de euro. 

Pentru semnătura sa au mai existat tatonări din partea unei echipe din zona Golfului, dar și din partea celor de la Genk, o altă formație din Belgia care a încheiat stagiunea precedentă pe poziția a șaptea.

Darius Olaru
Darius OlaruFlashscore

Darius Olaru îmbracă tricoul roș-albastru încă din ianuarie 2020, moment în care FCSB l-a achiziționat de la Gaz Metan Mediaș în schimbul sumei de 600.000 de euro. 

În cei șase ani petrecuți la club, mijlocașul a strâns cifre remarcabile în cele 255 de partide oficiale disputate, reușind să marcheze 63 de goluri și să ofere 45 de pase decisive pentru colegii săi.

Fotbal