Salt la conținutul principal

Fabio Capello: ”Ancelotti este un mare antrenor, cel mai mare pe care l-a avut Italia”

Fabio Capello l-a lăudat pe compatriotul său Carlo Ancelotti
Fabio Capello l-a lăudat pe compatriotul său Carlo Ancelotti Profimedia

Italianul Fabio Capello, fostul antrenor al echipei de fotbal Real Madrid, l-a lăudat, luni, pe compatriotul său Carlo Ancelotti și a afirmat că el este ”cel mai mare antrenor pe care l-a avut Italia vreodată”, informează agenția EFE.

”Ancelotti este un mare antrenor, cel mai mare pe care l-a avut Italia, este cel mai mare dintre toți pentru că este dificil să câștigi peste tot”, a declarat Capello pentru RadioRai.

Cu toate acestea, pe lângă zvonurile privind o posibilă preluare de către Ancelotti a echipei naționale a Braziliei, Capello l-a avertizat pe actualul antrenor al lui Real Madrid: ”A antrena o echipa națională este cu totul diferit.”

”Este o viziune interesantă, foarte frumoasă. A antrena o echipă națională este cu totul diferit, dar a pregăti Brazilia pentru el ar putea un vis pentru un final de carieră, așa cum a fost pentru mine naționala Angliei. Sper să fie așa”, a adăugat Capello.

Ancelotti le-a mai pregătit în cariera sa pe Juventus, AC Milan, Chelsea, Paris Saint-Germain, Bayern Munchen, Napoli și Everton, iar din 2021 este la Real Madrid.

A câștigat Liga Campionilor cu AC Milan (2003, 2007) și Real (2014, 2022), dar și titluri de campion în Italia, Anglia, Franța, Germania, Spania, precum și multe alte trofee.

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Fotbal