'Având în vedere cererea doamnei Elisabeta Lipă, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/10.843 din 23 decembrie 2024 şi la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/42.747/M.A. din 23 decembrie 2024, în temeiul art. 29 şi al art. 31 lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 2 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2023 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale, aprobată prin Legea nr. 359/2023, cu modificările şi completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie:
Art. 1. La data de 31 decembrie 2024, doamna Elisabeta Lipă se eliberează, la cerere, din funcția de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale pentru Sport.
Art. 2. Începând cu data prevăzută la art. 1, domnul Thomas-Răzvan Moldovan, vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, exercită atribuțiile de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale pentru Sport, până la numirea conducătorului instituției, în condițiile legii', se arată în decizia semnată de premier şi publicată pe site-ul ANS.
Elisabeta Lipă fusese numită în funcție la data de 20 iunie 2023. Fosta canotoare a câştigat la ultimele alegeri un post de deputat pe lista PSD din județul Botoşani.
ANS funcționează în subordinea Guvernului şi sub coordonarea prim-ministrului, fiind finanțată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin reorganizarea prin transformare a Ministerului Sportului, care s-a desființat în iunie 2023.