Momentul cheie al meciului s-a consumat în partea a doua, când Al-Hilal a reușit să marcheze, însă faza a fost analizată ulterior. Arbitrul a revenit asupra deciziei inițiale după consultarea reluărilor, considerând că, înaintea golului, un fundaș al echipei sudaneze comisese un fault dur în propriul careu.
Golul a fost anulat, iar Berkane a primit penalty. Chouiar a executat în minutul 61, dar a ratat, iar partida părea să se îndrepte spre prelungiri.
Gol decisiv în minutele de prelungire
În minutul 90+3, același Chouiar a reușit însă să marcheze, stabilind scorul final și trimițând echipa marocană în semifinale. Berkane va întâlni în faza următoare formația FAR Rabat.
Și prima manșă a oferit un scenariu dramatic. Al-Hilal a deschis scorul prin Omer, în minutul 13, însă a fost egalată în minutul 90+9, tot de Chouiar. În acel meci, echipa lui Reghecampf a încheiat în inferioritate numerică, după eliminarea lui Ebuela din minutul 90+6.
Parcurs bun în faza grupelor
Chiar dacă a ratat calificarea în semifinale, Al-Hilal Omdurman a avut un parcurs solid în faza grupelor. Formația sudaneză a acumulat 11 puncte în Grupa C, din care au mai făcut parte Mamelodi, MC Alger și St Eloi Lupopo.
Performanța a consemnat o premieră pentru club, Laurențiu Reghecampf devenind primul antrenor din istoria echipei care reușește să obțină peste 10 puncte în grupele Ligii Campionilor Africii.
