Primele trei locuri ale clasamentului au rămas neschimbate în Etapa 14. Dinamo și Rapid s-au impus cu 2-0 în fața lui UTA, respectiv Csikszereda, în timp ce Universitatea Craiova a câștigat cu 2-1 meciul cu FC Botoșani.
Petrolul și CFR Cluj au remizat, scor 1-1, iar echipa lui Șumudică a ajuns la a treia etapă consecutivă fără victorie (E2, Î1).
Cel mai așteptat meci al rundei a fost duelul dintre U Cluj și FCSB. Echipa pregătită de Bergodi a reușit să se impună la limită, scor 1-0. În urma acestui rezultat, FCSB a încheiat runda în afara locurilor de play-off (7).

Echipa Etapei 14
Echipa etapei este stabilită în baza sistemului Flashscore, care analizează performanțele individuale ale fiecărui jucător și acordă note în funcție de anumiți parametri.

Rafael Munteanu a contribuit din plin la prima victorie a Farului Constanța în deplasare din acest sezon. Portarul a reușit șapte intervenții și a prins Echipa Etapei Flashscore pentru a doua oară.
Defensiva este alcătuită din jucători de la Rapid, Farul și FC Voluntari. Kramer (Rapid) a avut o evoluție solidă contra ultimei clasate, în timp ce Pellegrini (Farul) a oferit pasa care a dus la marcarea primului gol de Alibec. Chiar dacă Voluntari a fost învinsă pe teren propriu de Farul, Cestic a marcat singurul gol al echipei sale. Este primul gol marcat de fundașul sârb în campionatul României.
Grameni a deblocat tabela în meciul Rapidului cu Csikszereda și a fost desemnat Jucătorul Etapei - nota 9,1. Soro, cu două pase de gol, și Armstrong cu gol, au fost artizanii victoriei lui Dinamo. Braun a oferit o pasă decisivă în remiza CFR-ului, iar Cărăruș a marcat un gol în succesul Corvinului cu UTA.

Ofensiva este formată din Lukic, care a marcat singurul gol victoriei clujenilor cu FCSB. Atacantul lui „U” a ajuns la șapte goluri marcate în ultimele patru etape. Alături de el se află un alt atacant sârb, Drazic, de la rivala din oraș, CFR. Acesta a marcat singurul gol al echipei antrenate de Marius Șumudică în remiza de la Ploiești, cu Petrolul.

