„Sunt mândru de parcursul meu”
„Sunt mândru de parcursul meu, fiecare experiență m-a ajutat să cresc. Am ajuns la Juventus când aveam 16 ani şi am avut ocazia să învăț de la jucători de mare valoare. La Sampdoria, la Salernitana şi la Genoa am acumulat ulterior experiență, în timp ce la Tottenham am continuat să cresc atât ca jucător, cât şi ca om. Accidentarea m-a învățat să am răbdare şi să apreciez fiecare zi petrecută pe teren. Acum sunt fericit la Fiorentina. Vreau să continui să progresez, să îmi ajut echipa şi să le ofer suporterilor noştri cât mai multe bucurii. O merită din plin”, a afirmat Radu Drăguşin.

Întreba cum abordează Fiorentina meciul cu Juventus, fundaşul român a răspuns: „Suntem în formă. Victoria contra lui Sassuolo ne-a dat mai multă încredere în forța grupului nostru. Noi aveam nevoie de aceste trei puncte atât pentru clasament, cât şi pentru a confirma progresele din ultimele săptămâni, mai ales după câteva meciuri în care puteam obține mai mult. Acum ne aşteaptă un alt adversar puternic şi vrem să avem o continuitate a rezultatelor pozitive. Ştim cât de mult înseamnă această partidă pentru suporterii noştri. Trebuie să fim concentrați, să rămânem uniți şi să dăm totul pe teren.”
Întrebat cum lucrează Fiorentina pentru a face progrese în apărare, Drăguşin a spus: „Ne antrenăm şi vorbim aproape în fiecare zi despre acest lucru. Fiecare dintre noi are responsabilitățile sale şi felul în care ne organizăm şi ne ajutăm pe teren este fundamental pentru echilibrul întregii echipe. Trebuie să progresăm în ceea ce priveşte gestionarea unor momente în cursul meciurilor. Nu poți controla jocul pe durata tuturor celor 90 de minute, pentru că trebuie să ştim să rămânem compacți şi să luăm deciziile corecte chiar şi atunci când adversarul pune presiune. Noi am făcut progrese evidente şi sunt încrezător că acestea vor aduce mai multă soliditate defensivă şi rezultate mai bune.”
Înaintea meciului de la Florența cu Juventus, gruparea toscană este pe locul 16 în Serie A, cu 8 puncte după 10 etape.
Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

