Salt la conținutul principal

Dinamo explică înfrângerea cu 0-50 la junioare: „Aceste scoruri nu ne fac cinste”

Dinamo București a emis un comunicat de presă după înfrângerea 0-50 cu Csikszereda
Dinamo București a emis un comunicat de presă după înfrângerea 0-50 cu CsikszeredaDinamo Bucuresti Feminin

Dinamo București a publicat un comunicat după ce echipa feminină U19 a pierdut cu 0-50 în fața formației similare a celor de la Csikszereda. Clubul susține că rezultatele vin pe fondul unei reconstrucții a lotului, după plecarea a 30 de jucătoare eligibile în ultimul an.

Csikszereda U19 – Dinamo U19 50-0

Înfrângerea cu Csikszereda a venit după un alt eșec categoric, 0-26 cu Rapid. Dinamo nu a acumulat niciun punct în cele șapte partide disputate în acest sezon al Ligii de Tineret la fotbal feminin și are un golaveraj de 1-146.

Reprezentanții clubului au explicat că au fost nevoiți să includă în echipa U19 sportive aflate la primele experiențe în fotbal și au recunoscut că rezultatele sunt sub așteptări.

„În contextul rezultatelor înregistrate de echipa U19 Feminin în competiția aflată în desfășurare, considerăm necesar să oferim o clarificare transparentă și onestă asupra situației actuale a acestei grupe.

În ultimul an, Dinamo a pierdut 30 de jucătoare eligibile pentru categoria U19, fapt care a generat o restructurare amplă și dificilă a lotului. În lipsa unui număr suficient de sportive cu experiență competițională, am fost nevoiți să construim un nou grup, apelând inclusiv la jucătoare aflate la început de drum în fotbal, pentru multe dintre ele, competițiile actuale reprezentând primele experiențe la acest nivel.

Este un proces de formare firesc, dar care necesită timp, răbdare, continuitate și sprijin. Suntem conștienți că rezultatele înregistrate în această perioadă nu sunt cele pe care ni le dorim și nu reflectă standardele și ambițiile clubului Dinamo București. Acestea trebuie însă privite și în contextul obiectiv al unei reconstrucții dificile, nu ca o măsură a implicării, a muncii sau a potențialului jucătoarelor și al staffului tehnic”, se arată în comunicatul publicat pe pagina de Facebook Dinamo București Feminin.

„Știm că aceste scoruri nu ne fac cinste”

Clubul a cerut sprijin pentru tinerele jucătoare, precizând că își asumă rezultatele și că obiectivul rămâne dezvoltarea secției feminine.

„Credem că fotbalul feminin are nevoie, mai mult ca oricând, de fair-play, respect și susținere. În special atunci când vorbim despre o echipă aflată într-un proces de reconstrucție, este important să înțelegem că dezvoltarea tinerelor sportive nu se măsoară exclusiv prin scorul de pe tabelă.

În spatele fiecărui meci există jucătoare care învață, capătă experiență și încearcă să crească într-un mediu competițional solicitant. Nu ne propunem să minimalizăm rezultatele și nici să fugim de responsabilitatea lor. Știm că aceste scoruri nu ne fac cinste și că Dinamo trebuie să își regăsească nivelul de competitivitate.

În același timp, considerăm că fair-play-ul înseamnă să respectăm adversarul, dar și să oferim respect și încredere celor care încearcă să construiască, să învețe și să se dezvolte. Încurajarea fotbalului feminin presupune să susținem tinerele sportive inclusiv în momentele dificile, nu doar atunci când rezultatele sunt favorabile.

Dinamo București acordă o importanță deosebită dezvoltării fotbalului feminin, iar activitatea celorlalte grupe de vârstă, precum și rezultatele tot mai bune obținute de acestea, demonstrează că există preocupare, investiție și o direcție clară de dezvoltare.

Situația actuală a echipei U19 reprezintă o provocare pe care ne-o asumăm și pe care ne dorim să o depășim prin muncă, răbdare și reconstrucție”, au transmis reprezentanții lui Dinamo.

În încheiere, aceștia au reafirmat că proiectul va continua și au făcut apel la o evaluare echilibrată a situației.

„Obiectivul nostru rămâne acela de a forma jucătoare, de a crea un cadru în care acestea să poată progresa și de a consolida, pe termen lung, fotbalul feminin din cadrul clubului Dinamo București.

Facem apel la respect, echilibru și fair-play în evaluarea acestei situații. Fotbalul feminin nu se dezvoltă prin descurajare, etichetare sau judecăți pripite, ci prin implicare, responsabilitate și susținerea celor care îi construiesc viitorul. Rezultatele contează, dar la fel de mult contează și modul în care alegem să creștem următoarea generație de sportive.

Dinamo își asumă prezentul și muncește pentru viitor. Suntem convinși că, prin continuitate și susținere, această echipă poate deveni mai puternică, iar tinerele jucătoare pot transforma experiențele dificile de astăzi în progresul de mâine. Fotbalul feminin este și va rămâne parte din familia Dinamo.

Așa cum clubul Dinamo București a traversat ani dificili, și-a asumat provocările, a muncit în tăcere și a ales să se reconstruiască pas cu pas, exact același drum îl parcurge astăzi și fotbalul feminin din cadrul clubului nostru.

Roșul și albul nu au fost niciodată doar culorile unui rezultat. Dinamo este o familie. Iar în familie, nu abandonezi pe nimeni”, au conchis oficialii clubului.

Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți

Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

Cum activezi notificările?

Notificări personalizate
Notificări personalizateFlashscore
Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Mențiuni

Fotbal