Popovici (CS Dinamo) a ocupat primul loc în clasamentul pe puncte, la masculin, cu 943 de puncte, urmat de Andrei Theodor Proca (CSM Piteşti), 875 de puncte, şi de Patrick Sebastian Dinu (CSM Constanța), cu 864 puncte.
Asta chiar dacă David a renunţat la finala probei de 100 de metri liber, din cauza unei probleme medicale.
El fusese cel mai rapid concurent din serii, cu timpul de 47 sec 30/100.
”Astăzi, ar fi trebuit să concurez în finala de 100 m liber, una dintre preferatele mele... însă, din păcate, durerile de spate nu mi-au permis să intru în bazin. A fost o decizie grea, dar necesară. Uneori, cel mai curajos lucru pe care îl poţi face ca sportiv este să ştii când să spui 'stop', ca să ai grijă de corpul şi de drumul tău pe termen lung. Mulţumesc tuturor pentru susţinere şi înţelegere - voi reveni mai puternic!”, a transmis Popovici pe Facebook.
El a câştigat două titluri la naţionale, la 50 m liber şi 200 m liber.
Patrick Sebastian Dinu (CSM Constanţa) a câştigat titlul de campion, după ce a fost înregistrat în finală cu timpul de 48 sec 70/100
La feminin, pe primul loc s-a clasat Daria Măriuca Silişteanu (CS Dinamo), cu 856 puncte, urmată de Rebecca Aimee Diaconescu (CSA Steaua), 827 puncte, Aissia Claudia Prisecariu (CS Dinamo), 815 puncte, etc.
În clasamentul pe medalii (juniori, tineret şi seniori cumulat), CSA Steaua a ocupat prima poziție,cu 52 de aur, 52 de argint şi 35 de bronz, urmată de CS Dinamo, 52-24-22, ACS Aqua Sport Citius Bucureşti, 27-17-28, etc.
Rezultatele înregistrate duminică în ultimele finale:
FEMININ
200 m spate
1. Daria Măriuca Silişteanu (CS Dinamo Bucureşti) 2:11.58
2. Aissia Claudia Prisecariu (CS Dinamo Bucureşti) 2:11.82
3. Rebeca Jasmine Veress (CS Dinamo Bucureşti) 2:19.74
100 m fluture
1. Denisa Bacalu (CSA Steaua) 59.94
2. Alexandra Bogdăneci (CSU Piteşti) 1:01.46
3. Eva Maria Paraschiv (CSM Constanța) 1:01.58
1.500 m liber
1. Diana Gabriela Stiger (CSA Steaua) 16:54.69
2. Ilinca Maria Neagu (ACS Navi Bucureşti) 17:48.88
3. Erika Fortu (CSM Ploieşti) 18:13.69
ştafetă 4x100 m mixt
1. CS Dinamo Bucureşti (Aissia Claudia Prisecariu, Daria Asaftei, Rebeca Jasmine Veress, Daria Mariuca Silişteanu) 4:12.83
2. CSA Steaua (Gabriela Ioana Gâdea, Daria Maria Manea, Denisa Bacalu, Maysa Rațiu) 4:19.04
3. CSM Constanța (Maria Alessia Popa, Tamara Ioana Lospa, Eva Maria Paraschiv, Maya Mihaela Ionescu) 4:22.33
MASCULIN
200 m spate
1. Robert Andrei Badea (CSA Steaua) 2:00.03
2. Alexandru Constantinescu (CS Olimpia Bucureşti) 2:00.60
3. Denis Laurean Popescu (CS Olimpia Bucureşti) 2:02.79 +2.76
100 m fluture
1. Vlad Ştefan Mihalache (CSA Steaua) 52.87
2. Cristian Lăpădat (ACS Aqua Sport Citius) 53.94
3. Dragoş Ghile (CS Universitatea Cluj) 54.23
1.500 m liber
1. Andrei Theodor Proca (CSM Piteşti) 15:10.19
2. Luca Marinescu (CSM Corona Braşov) 16:00.35
3. Matei Gabriel Silivestru (Palatul Copiilor Constanța) 16:01.74
ştafetă 4x100 m mixt
1. CS Universitatea Cluj (Mihnea Andrei Pop, Michael Anthony Gorgan, Dragoş Ghile, Alexandru Richard Szilagyi) 3:43.09
2. CSA Steaua (Robert Andrei Badea, Matei Cristian State, Vlad Ştefan Mihalache, Rareş Matei Roşu) 3:45.02
3. CS Olimpia Bucureşti (Alexandru Constantinescu, Ştefan Cozma, Denis Laurean Popescu, Matei Alexandru Simion) 3:47.90
AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea)