Altele

David Popovici a renunțat la finala probei de 100 m liber de la Naționale

David Popovici
David Popovici Manan VATSYAYANA / AFP / AFP / Profimedia

Campionul olimpic David Popovici a renunțat la finala probei de 100 de metri liber, sâmbătă, la Campionatele Naționale de înot în bazin de 50 m, găzduite de Complexul Sportiv de Natație din Otopeni, din cauza unei probleme medicale.

El fusese cel mai rapid din serii, cu timpul de 47 sec 30/100.

"Astăzi (n.r. sâmbătă), ar fi trebuit să concurez în finala de 100 m liber, una dintre preferatele mele... însă, din păcate, durerile de spate nu mi-au permis să intru în bazin. A fost o decizie grea, dar necesară. Uneori, cel mai curajos lucru pe care îl poți face ca sportiv este să ştii când să spui 'stop', ca să ai grijă de corpul şi de drumul tău pe termen lung. Chiar dacă mi-a fost greu să privesc cursa de pe margine, am rămas cu inima plină datorită vouă. Nu am vrut sa-i dezamăgesc pe copiii care au venit să mă vadă, aşa că am petrecut câteva momente cu ei. Mulțumesc tuturor pentru susținere şi înțelegere - voi reveni mai puternic!", a transmis Popovici pe Facebook. El a câştigat două titluri la naționale, la 50 m liber şi 200 m liber.

Citește și: David Popovici, cel mai rapid înotător din istorie la 50, 100 și 200 m liber: ”Sunt mândru”

Patrick Sebastian Dinu (CSM Constanța) a câştigat titlul de campion, după ce a fost înregistrat în finală cu timpul de 48 sec 70/100.

CS Dinamo a obținut sâmbătă trei titluri naționale, prin Daria Măriuca Silişteanu (50 m spate feminin), Daria Asaftei (100 m bras feminin) şi Rebeca Jasmine Veress (400 m mixt).

CSA Steaua a câştigat două titluri, prin Rebecca Aimee Diaconescu (100 m liber) şi Robert Andrei Badea (400 m mixt).

Rezultatele finalelor de sâmbătă:

FEMININ

50 m spate

1. Daria Măriuca Silişteanu (CS Dinamo Bucureşti) 28.28

2. Aissia Claudia Prisecariu (CS Dinamo Bucureşti) 29.42

3. Theodora Maria Dumitru (CSM Piteşti) 30.04

100 m bras

1. Daria Asaftei (CS Dinamo Bucureşti) 1:09.32

2. Brigitta Vass (CSM Constanța) 1:11.48

3. Tamara Ioana Lospa (CSM Constanța) 1:11.61

100 m liber

1. Rebecca Aimee Diaconescu (CSA Steaua) 55.97

2. Irina Ana Preda (CS Olimpia Bucureşti) 56.04

3. Ioana Maria Ştirbu (CSM Bucureşti) 56.75

400 m mixt

1. Rebeca Jasmine Veress (CS Dinamo Bucureşti) 4:57.63

2. Ana Maria Sibişeanu (CS Universitatea Cluj) 5:00.73

3. Tamara Ioana Lospa (CSM Constanța) 5:06.06

MASCULIN

50 m spate

1. Denis Laurean Popescu (CS Olimpia Bucureşti) 25.44

2. Andrei Ungur (CS Universitatea Cluj) 25.74

3. Andrei Mircea Anghel (CSM Bucureşti) 25.94

100 m bras

1. Darius Ştefan Coman (CSM Corona Braşov) 1:01.43

2. Daniel Alexandru Nicuşan (CSM Târgu Mureş) 1:01.61

3. Danis Volontir (CSM Corona Braşov) 1:02.15

100 m liber

1. Patrick Sebastian Dinu (CSM Constanța) 48.70

2. Alexandru Richard Szilagyi (CS Universitatea Cluj) 49.85

3. Mihai Gergely (CS Universitatea Cluj) 50.52

400 m mixt

1. Robert Andrei Badea (CSA Steaua) 4:17.50

2 .Vlad Ştefan Stancu (CSA Steaua) 4:27.60

3. Nimrod Kalman Koncz (CSM Târgu Mureş) 4:36.22