Dan Petrescu, favorit la calificare în sferturile Ligii Campionilor Asiei

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Dan Petrescu, favorit la calificare în sferturile Ligii Campionilor Asiei
Dan Petrescu, favorit la calificare în sferturile Ligii Campionilor Asiei
Dan Petrescu, favorit la calificare în sferturile Ligii Campionilor AsieiJeonbuk FC Facebook
Jeonbuk FC, echipă antrenată de românul Dan Petrescu, a făcut un pas spre sferturile de finală ale Ligii Campionilor Asiei la fotbal, după ce a învins-o pe Pohang Steelers cu scorul de 2-0, miercuri, pe teren propriu, într-un duel sud-coreean din prima manşă a optimilor de finală.

Echipa pregătită de Petrescu s-a impus prin golurile marcate de Hernandes (17) şi Hyun-Beom Ahn (64).

În noiembrie, Jeonbuk a fost învinsă de Pohang Steelers cu 4-2 în finala Cupei Coreei de Sud. De remarcat că Jeonbuk nu reuşise să o învingă pe Pohang în precedentele cinci întâlniri.

”Sunt mulțumit de rezultat și de jocul echipei. Am dat dovadă de o evoluție bună în prima repriză. În repriza a doua, adversarul a atacat și a ordonat ritmul meciului în mai multe rânduri.

”Este dezamăgitor că am avut un jucător accidentat. Mă voi pregăti bine pentru a obține rezultate bune și pentru a trece în sferturile de finală.

”Victoria de astăzi va avea un impact pozitiv asupra suporterilor și jucătorilor. Atmosfera de la echipă se îmbunătățește cu siguranță. Vom munci mai mult pentru a ne transforma într-o echipă bună”, a spus Dan Petrescu.

Manşa secundă din Liga Campionilor Asiei se va juca în data de 20 februarie. Dacă va trece de Pohang, Jeobuk va înfrunta în sferturi câştigătoarea duelului dintre Ulsan Hyundai (Coreea de Sud) şi Ventforet Kofu (Japonia).

Echipa antrenată de Dan Petrescu va debuta în noua ediție a campionatului sud-coreean, K League, pe 1 martie, acasă, cu Daejeon Hana Citizen.