Spaniolul Jorge Martin, învingător în cursa de sprint a Marelui Premiu al Statelor Unite

Jorge Martin
Jorge MartinAA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Pilotul spaniol Jorge Martin (Aprilia) a câştigat cursa de sprint a Marelui Premiu al Statelor Unite la MotoGP, clasa regină a Campionatului Mondial de motociclism viteză, desfăşurată sâmbătă la Austin (Texas).

Martin, campionul mondial din 2024, a parcurs cele 10 tururi de circuit în 20 min 19 sec 546/100, reuşind să-l devanseze cu 755/1000 pe italianul Francesco Bagnaia (Ducati), pe care a reuşit să-l depăşească cu câteva viraje înaintea liniei de sosire.

Pe poziția a treia s-a clasat spaniolul Pedro Acosta (KTM), la 02 sec 484/1000.

După un sezon 2025 de coşmar, marcat de mai multe accidentări grave, Jorge Martin pare să-şi fi revenit la forma care l-a consacrat, obținând un succes pe circuitul texan care îi permite să preia conducerea în clasamentul general al Campionatului Mondial.

El a beneficiat însă de căzăturile mai multor favoriți, între care cele ale coechipierul său italian Marco Bezzecchi şi campionului mondial en titre, spaniolul Marc Marquez (Ducati), care a abandonat încă din primul tur.

Marquez va încerca să se revanşeze în Grand Prix-ul de duminică, în care vizează prima sa victorie din 2026, după un debut de sezon dezamăgitor.

Clasamentul cursei de sprint desfăşurată sâmbătă pe circuitul de la Austin (5,513 km)

1. Jorge Martin (Spania/Aprilia) 20:19.546

2. Francesco Bagnaia (Italia/Ducati) + 0.755

3. Pedro Acosta (Spania/KTM) + 2.484

4. Enea Bastianini (Italia/KTM-Tech3) + 3.199

5. Alex Marquez (Spania/Ducati-Gresini) + 3.638

6. Luca Marini (Italia/Honda) + 5.521

7. Ai Ogura (Japonia/Aprilia-Trackhouse) + 7.183

8. Raul Fernandez (Spania/Aprilia-Trackhouse) + 8.634

9. Johann Zarco (Franța/Honda-LCR) + 10.574

10. Fermin Aldeguer (Spania/Ducati-Gresini) +12.860

...

Clasamentul Campionatului Mondial

1. Jorge Martin (Spania/Aprilia) 57 puncte

2. Marco Bezzecchi (Italia/Aprilia) 56

3. Pedro Acosta (Spania/KTM) 49

4. Fabio Di Giannantonio (Italia/Ducati-VR46) 37

5. Ai Ogura (Japonia/Aprilia-Trackhouse) 36

6. Marc Marquez (Spania/Ducati) 34

7. Raul Fernandez (Spania/Aprilia-Trackhouse) 31

8. Francesco Bagnaia (Italia/Ducati) 19

9. Alex Marquez (Spania/Ducati-Gresini) 18

10. Luca Marini (Italia/Honda) 15

...