China va merge la Milano-Cortina cu cea mai mare delegație din istoria sa la Jocurile de iarnă

Patinatorii chinezi Sui Wenjing și Han Cong
Patinatorii chinezi Sui Wenjing și Han CongCredit: ČTK / imago sportfotodienst / Tang Xinyu

China a anunțat, vineri, lista celor 124 de sportivi care vor alcătui delegația sa pentru Milano-Cortina d'Ampezzo, cea mai mare delegație trimisă vreodată de această țară la Jocurile Olimpice de iarnă în afara teritoriului său şi care include nu mai puțin de zece campioni olimpici.

Lotul include sportivi din 16 discipline şi depăşeşte cu mult cifrele edițiilor anterioare desfăşurate în afara țării, în încercarea de a consolida saltul competitiv obținut la Jocurile Olimpice de la Beijing 2022, a precizat Centrul de management al sporturilor de iarnă al administrației generale a sportului din China.

Printre cei selecționați se numără zece campioni olimpici, atât la probe individuale, cât şi pe echipe, inclusiv unele dintre cele mai importante figuri din sporturile de iarnă chineze, precum schioarea de freestyle Eileen Gu, care a câştigat două medalii de aur la Beijing 2022, snowboarderul Su Yiming, câştigător la big air, patinatoarea artistică Sui Wenjing şi patinatoarea de viteză Gao Tingyu, precum şi legende ale săriturilor cu schiurile, precum Xu Mengtao şi Qi Guangpu.

Echipa chineză va concura şi la schi alpinism, o disciplină care intră în programul olimpic pentru prima dată în aproape un secol şi la care China a atins o cotă completă, cu reprezentare atât în probele masculine, cât şi feminine, precum şi la ştafeta mixtă.

La Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing din 2022, China a înregistrat cea mai bună performanță din istoria sa, cu nouă medalii de aur, patru de argint şi două de bronz, terminând pe locul patru în clasamentul general.

Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina se vor desfăşura în perioada 6-22 februarie şi vor include 116 probe la 16 discipline.