"Chestia asta de a nu renunța niciodată!" Record pentru Jaqueline Cristian: numărul 1 la reveniri incredibile

Jaqueline Cristian
Jaqueline CristianMutsu Kawamori / AFLO / Profimedia

Românca Jaqueline Cristian este jucătoarea de tenis cu cele mai multe reveniri în circuitul WTA după ce adversarele au avut minge de meci, relatează site-ul WTA.

În acest sezon, Cristian a reuşit să câştige trei meciuri după ce adversarele au fost la un punct de victorie. Prima oară s-a întâmplat la Indian Wells, unde Cristian a salvat trei mingi de meci în decisiv la scorul de 4-5, câştigând cu 0-6, 6-2, 7-5 meciul cu Maya Joint din turul secund. Apoi, la Rouen, în fața franțuzoaicei Tiantsoa Rakotomanga Rajaonah a reuşit să anuleze patru mingi de set în actul secund, revenind de la 0-4, iar în decisiv a salvat o minge de meci, revenind de la 0-5, pentru a se impune cu 2-6, 7-6 (8/6), 7-5. După meci a declarat că a fost motivată de faptul că anul trecut a pierdut în fața adversarei sale, la acelaşi turneu, în două seturi. Apoi, la Madrid, Cristian a fost condusă de ucraineanca Iulia Starodubțeva cu un set şi 3-1, dar a salvat trei mingi de meci la 5-6 în setul secund, iar apoi s-a impus cu 3-6, 7-6 (7/5), 6-4, după trei ore şi 6 minute, cel mai lung meci al său în actualul sezon.

"Simt că sunt mai matură"

"Ce pot spune? Sunt de obicei o luptătoare pe teren şi am fost dintotdeauna, de când eram copil", a declarat Cristian, 27 ani, înaintea turneului WTA 1.000 de la Roma, la care o va înfrunta în prima rundă pe brazilianca Beatriz Haddad Maia.

"E chestia asta de a nu renunța niciodată. Cumva în acel moment găsesc concentrarea potrivită, forța şi încrederea în mine pentru a rămâne în meci şi a întoarce soarta", a mai spus românca, aflată în cel mai bun moment al carierei.

Cristian şi-a demonstrat forța în meciurile strânse din ultimii doi ani. A câştigat ambele tiebreak-uri în seturile decisive din acest set şi are 6-3 în meciurile de trei seturi. A urcat în clasament de pe locul 73 pe 39 în 2025, intrând în Top 50, iar săptămâna aceasta a început-o pe locul 29, cea mai bună clasare din carieră.

"Nu este vorba doar de dinamica muncii de zi cu zi. Simt că sunt mai matură şi mai conştientă de ceea ce fac, de ceea ce mi se potriveşte şi ce nu", a explicat Jaqueline Cristian.

Schimbarea a intervenit în martie 2024, când l-a contactat pe antrenorul spaniol Javier Marti, care anterior lucrase cu Paula Badosa şi Jessica Bouzas Maneiro, iar româncei i-a plăcut ce a observat la stilul său.

"E preocupat de cel mai mic detaliu şi m-a făcut să înțeleg mai mult şi mai bine tenisul. Uneori, un mic amănunt face o diferență foarte mare. ... Alegerea loviturilor pe care le faci şi direcția lor, poziționarea în teren, astfel de lucruri. În plus, cel mai important cred că este intensitatea pe care o ai la antrenamente. Într-un fel, el m-a forțat să îmi ridic nivelul", a mărturisit Cristian.

Românca a exemplificat schimbările prin care a trecut cu situațiile din meciurile cu Joint, Rakotomanga Rajaonah şi Starodubtseva, la minge de meci pentru adversare, când nu şi-a schimbat tactica, ci s-a concentrat pe minge şi a crescut nivelul agresivității: 'Am încercat doar să aleg mingea potrivită. Nu mi-am asumat riscuri nebuneşti. Dar dacă am simțit că vreau să pun o scurtă (drop shot), o voi face, cu siguranță'.

"Ochii mei sunt mai mari, ştii asta? Încerc să aleg inteligent, să reuşesc loviturile potrivite şi să fiu curajoasă. Să nu îmi fie frică de minge să nu greşesc. Trebuie să îți faci loviturile, pentru că atunci când te gândeşti sau te temi să nu greşeşti, atunci o vei face. Nu simt că joc rău sau că nu fac lucrurile care trebuie. În acest moment sunt la un nivel bun şi când şi eu şi adversara jucăm bine, diferența se face nu la noroc, ci la alegerile noastre", a concluzionat Jaqueline Cristian.