Jucătorul de 34 de ani, care a câștigat cinci trofee Champions League cu Real Madrid și ulterior a ajutat-o pe Manchester United să câștige Cupa Ligii și FA Cup, a semnat un contract valabil până la finalul sezonului MLS Sprint 2027, cu opțiune de prelungire până în iunie 2029.
Casemiro, care a evoluat pentru Brazilia la Cupa Mondială 2026, le-a mulțumit proprietarilor lui Inter Miami și a spus că este o onoare să poată juca alături de Lionel Messi.
"Vreau să mulțumesc întregii familii Mas, lui David Beckham și tuturor celor care au făcut eforturi să mă aducă aici," a spus Casemiro, referindu-se la proprietarul principal al clubului, Jorge Mas, și la co-proprietarul Beckham.
"Și, bineînțeles, Leo Messi – cel mai bun din istorie. Este o onoare pentru mine să fiu aici", a continuat el.
Casemiro a spus că este în continuare motivat de dorința de a câștiga trofee, chiar dacă a părăsit fotbalul european.
"Intenția mea de a fi cel mai bun și de a câștiga nu a dispărut. În fotbal, nu știm dacă vom câștiga sau vom pierde, dar dedicarea și munca mea vor rămâne la fel", a declarat el.
El a spus că Miami a fost destinația pe care și-a dorit-o cel mai mult.
"Eu și familia mea știam că vreau să joc pentru Inter Miami. Cunoaștem orașul și țara – iubim acest loc", le-a spus Casemiro jurnaliștilor.
Brazilianul a adăugat că s-a adaptat rapid după debutul său în victoria cu 1-0 a clubului împotriva celor de la Montreal de sâmbătă și le-a mulțumit suporterilor pentru primirea călduroasă.
Inter Miami răspunde acuzațiilor privind transferul lui Casemiro
Jorge Mas a declarat că Inter Miami a respectat regulamentul MLS privind drepturile de „discovery” în transferul lui Casemiro, în contextul în care liga investighează o posibilă încălcare a regulilor legată de această mutare.
Conform regulilor MLS, cluburile trebuie să negocieze drepturile de descoperire cu orice echipă care a avut anterior un jucător pe listă, înainte de a-l semna în afara draftului sau ca agent liber. Galaxy deținea drepturile pentru Casemiro înainte ca acesta să aleagă să vină la Miami.
MLS a anunțat că Inter Miami și Galaxy au ajuns la o înțelegere privind drepturile de prioritate la descoperire pentru Casemiro, însă termenii "vor fi anunțați la finalizarea investigației privind încălcarea regulamentului".
Liga nu a precizat ce sancțiuni ar putea fi aplicate sau când ar putea fi finalizată investigația.
Mas a spus că presa nu a explicat corect implicațiile listei confidențiale de descoperire a MLS. El a precizat că nici cluburile, nici jucătorii nu știu cine se află pe listele altor echipe.
"Departamentul nostru sportiv nu are nicio idee ce jucători sunt pe listele altor cluburi. Noi nu știm dacă jucătorul este pe listă, iar ei (n.r jucătorii) nu știu nici ei", a spus Mas.
Jorge Mas a declarat că Inter Miami a contactat conducerea MLS imediat ce și-a manifestat interesul pentru Casemiro și că abia atunci a aflat că LA Galaxy deținea drepturile de „discovery” asupra jucătorului.
"Nu am avut nicio negociere sau discuție cu reprezentanții săi până nu am primit undă verde", a continuat el.
Oficialul lui Inter Miami a explicat că, în situația în care clubul care deține drepturile de „discovery” renunță la ele, regulamentul MLS prevede un mecanism prin care, în schimbul unei taxe de 50.000 de dolari, o altă echipă poate începe negocierile cu fotbalistul. Totuși, dacă formația care deține inițial aceste drepturi înaintează o ofertă concretă, își poate păstra prioritatea asupra jucătorului.
"Nu am vorbit cu el (n.r Casemiro) înainte. Am negociat cu LA Galaxy și am ajuns la un acord," a spus Mas.
Mas a adăugat că încearcă de doi ani să schimbe regula privind drepturile de „discovery”, considerând că aceasta nu aduce beneficii nici cluburilor, nici jucătorilor.
