Altele

Beckenbauer, Brehme, Eriksson, Neeskens, legendele care ne-au părăsit în acest an

Franz Beckenbauer, omagiat pe Allianz Arena
Franz Beckenbauer, omagiat pe Allianz ArenaMICHAELA STACHE/ AFP
Sportul mondial a pierdut în 2024 o mulțime de glorii, între care foştii campioni mondiali Franz Beckenbauer, Andreas Breheme, Bernd Holzenbein, Mario Zagallo sunt cei mai reprezentativi din lumea fotbalului.

Ne-am despărțit şi de foştii mari antrenori Sven Goran Eriksson, Cesar Menotti, au încetat din viață şi foştii internaționali italieni Toto Schillaci, Luigi Riva sau fostul mare fotbalist olandez Johan Neeskens.

Dintre oamenii care au avut legături cu sportul românesc şi au dispărut în 2024, pot fi menționați tehnicianul german Christoph Daum, fostul selecționer al naționalei de fotbal a României, handbalista ucraineană Irina Glibko, care a făcut carieră în România, spaniolul Manuel Montoya, fost selecționer al naționalei de handbal masculin a României, baschetbalista americană Marie Tyra Whitehead (CSM Târgovişte).

Talentatul atlet kenyan Kelvin Kiptum, favorit la medalia de aur la JO 2024, şi-a pierdut viața într-un accident rutier.

Au murit şi nume de legendă ale sportului american, fostul jucător de fotbal american OJ Simpson, glorii ale NBA precum Jerry West, Bill Walton sau Dikembe Mutombo, dar şi fostul mare jucător de baseball Willie Mays.

IANUARIE

5: Mario Zagallo, unul dintre cei mai mari jucători din istoria fotbalului brazilian, a decedat la vârsta de 92 de ani. Poreclit 'Profesorul', Zagallo a fost cvadruplu campion mondial cu naționala Braziliei, de două ori ca selecționer, şi de două ori ca jucător, dar şi antrenor cu rezultate deosebite în carieră. Ca jucător, el a cucerit titlurile mondiale în Suedia, în 1958 şi în 1962, în Chile. Ca selecționer, a condus Brazilia spre trofeele din 1970, în Mexic, apoi în 1994, în Statele Unite. El a fost şi antrenorul Selecao în 1998, când Brazilia s-a înclinat cu 3-0, la Paris.

7: Federația germană de fotbal (DFB) a anunțat că a încetat din viață, la vârsta de 78 de ani, legenda fotbalului german, Franz Beckenbauer. Beckenbauer a câştigat Cupa Mondială, atât ca jucător, în 1974, cât şi ca antrenor, în 1990, când Matthaeus era căpitanul echipei. El a fost căpitan al naționalei RFG în anii 1970, selecționer al Germaniei (1984-1990) şi fost director al clubului Bayern Munchen în anii '90.

8: JPR Williams, jucător vedetă a rugbyului galez din anii 1970, considerat unui dintre cei mai buni fundaşi din istoria acestui sport, a încetat din viață la vârsta de 74 de ani, a anunțat clubul Bridgend Ravens, la care a fost jucător, iar apoi preşedinte până la moartea sa. John Peter Rhys 'JPR' Williams a făcut parte din ''vârsta de aur'' a echipei Țării Galilor din anii 1970, adunând 55 de selecții şi reuşind Marele Şlem de trei ori în Turneul celor Cinci Națiuni, în 1971, 1976 şi 1978.

15: Fostul fundaş argentinian Jorge Griffa, jucător de legendă al clubului spaniol de fotbal Atletico Madrid, a încetat din viață la vârsta de 88 ani, a anunțat clubul Newell's Old Boys. Cu echipa madrilenă avea să joace 291 de meciuri în zece sezoane, contribuind la câştigarea a cinci trofee: campionatul (1966), trei cupe (numită pe atunci Generalissimo), primele din istoria lui Atletico (1960, 1961, 1965) şi Cupa Cupelor (1962). Cu echipa Argentinei, Griffa a câştigat Copa America 1959, pe teren propriu, după o finală cu Brazilia lui Pele, care cu un an înainte câştigase titlul mondial din Suedia.

16: Preşedintele clubului Hertha Berlin, Kay Bernstein, a decedat neaşteptat la vârsta de 43 de ani. Bernstein a fost un suporter ultra al clubului înainte de a fi ales în iunie 2022 preşedinte al clubului berlinez.

17: Antrenorul secund al echipei Golden State Warriors, sârbul Dejan Milojevic, a decedat după ce a fost victima unei crize cardiace şi spitalizat de urgență la Salt Lake City, motiv pentru care a fost amânat meciul Utah Jazz - Warriors. Milojevic, în vârstă de 46 de ani, a fost campion european în 2001 cu Iugoslavia ca jucător, iar apoi a antrenat echipa sârbă Mega Basket, fiind un apropiat al starului sârb Nikola Jokic (Denver Nuggets). El a devenit antrenor secund în 2001 la Warriors, cucerind în 2022 titlul de campion al NBA cu Steve Kerr principal.

17: Atletul canadian Shawn Barber, fost campion mondial la săritura cu prăjina, a încetat din viață la doar 29 de ani, la domiciliul său din Texas (SUA). Barber a cucerit titlul mondial în 2015, la Beijing, după ce a sărit peste ştacheta înălțată la 5,90 m, înainte de a obține, în acelaşi an, o altă mare coroană internațională, la Jocurile Panamericane de la Toronto. Shawn Barber este în continuare deținătorul recordurilor Canadei la săritura cu prăjina în sală (6,00 m) şi în aer liber (5,93 m).

22: Antrenorul israelian de baschet Lior Lubin a decedat luni la vârsta de 46 de ani din cauza cancerului. Ca jucător, Lubin a strâns 66 de meciuri la naționala Israelului, iar cu Maccabi Tel Aviv a reuşit eventul campionat-cupă în 2023 şi a participat în Euroliga masculină. În cariera lui de jucător, între 1995 şi 2007, Lubin a mai jucat în Israel pentru Ironi Ramat Gan şi Hapoel Tel Aviv, dar şi la Azvomaş (Ucraina), Apollon Patras (Grecia) şi ȚSKA Sofia (Bulgaria).

22: Luigi 'Gigi'' Riva, cel mai bun marcator din istoria selecționatei Italiei, a încetat din viață la vârsta de 79 de ani, a anunțat Federația italiană de fotbal (FIGC). O adevărată legendă a fotbalului din peninsulă, Gigi Riva fusese internat într-un spital din Cagliari, oraşul în care şi-a petrecut aproape întreaga carieră de jucător, între 1963 şi 1977, după ce s-a simțit rău. Cu 35 de goluri în 42 de selecții, Gigi Riva este cel mai bun marcator din istoria naționale Italiei, cu care a cucerit titlu de campion european în 1968. EL a condus Italia până în finala Cupei Mondiale din 1970, pierdută în fața Braziliei lui Pele (scor 1-4).

22: Tommy Baldwin, fostul atacant al echipei de fotbal Chelsea, a încetat din viață la vârsta de 78 de ani, după o lungă maladie, a anunțat clubul londonez. Baldwin a înscris 92 de goluri în 239 de meciuri pentru de Chelsea, cu care a cucerit Cupa Angliei şi Cupa Cupelor, în perioada petrecută pe Stamford Bridge. După despărțirea de Chelsea Londra, Bladwin a traversat oceanul pentru a evolua în Statele Unite, la Seattle Sounders, revenind apoi în Anglia, pentru a-i încheia cariera la Brentford, în 1978.

28: Fostul atacant Luis 'Matador' Tejada, golgheterul all-time al selecționatei Panama, a murit la vârsta de 41 de ani, după ce a suferit un stop cardiac în timpul unui meci, a anunțat Federația panameză de fotbal. Tejada, care a avut un rol importat în calificarea, în premieră, a echipei statului Panama la o Cupă Mondială, în 2018. Luis Tejada a înscris 43 de goluri în 108 partide disputate în tricoul selecționatei țării sale.

28: Fostul fotbalist şi antrenor columbian Victor Luna, unul din idolii echipei Deportivo Independiente Medellin, a încetat din viață la vârsta de 64 de ani, în urma unei rupturi de aortă abdominală. Luna este amintit pentru că a condus-o pe Independiente Medellin la câştigarea celui de-al treilea titlu de campioană, al turneul Clausura din 2002, după o întrerupere de 45 de ani. În anul următor, antrenorul dus-o pe Independiente până în semifinalele turneului Copa Libertadores. Luna a mai antrenat echipele ecuadoriene Barcelona şi Macara, precum şi pe cele columbiene Once Caldas şi Atletico Bucaramanga. Ca jucător, el a evoluat la Atletico Nacional, cu care a câştigat titlul în 1981, şi America de Cali, cu care a fost campion al Columbiei în 1986.

FEBRUARIE

1: Legenda atletismului francez Michel Jazy, multiplu recordman mondial, dublu campion european şi vicecampion olimpic în proba de 1.500 m în 1960, a încetat din viață la vârsta de 87 de ani. El a fost, alături de ciclistul Jacques Anquetil, cel mai mare sportiv francez al epocii sale şi a marcat memoria unei întregi generații. El şi-a clădit un palmares sportiv impresionant: nouă recorduri mondiale, 18 europene, 50 ale Franței, două titluri de campion european (1962, 1966). Singurul titlu care i-a lipsit a fost aurul olimpic (Campionatele Mondiale nu existau pe atunci), Jazy clasându-se al doilea la Roma în 1960 şi apoi pe patru la Tokyo în 1964. În vara anului 1965, Jazy a doborât în mai puțin de patru săptămâni patru recorduri mondiale şi şase recorduri europene. Două săptămâni mai târziu, el a doborât recordurile mondiale la 3.000 m şi 2 mile în aceeaşi cursă, încheind luna cu victoria în cursa denumită '5.000 m a secolului', impunându-se în fața marilor fondişti ai acelor vremuri.

4: Fostul internațional suedez Kurt Hamrin, ultimul supraviețuitor al finalei Cupei Mondiale de fotbal din 1958, câştigată de Brazilia lui Pele, a încetat din viață la vârsta de 89 de ani, în apropiere de Florența (Italia). Format la AIK Stockholm, Hamrin şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei sale în campionatul Italiei, la Juventus Torino (1956-1957), Padova (1957-1958), Fiorentina (1958-1967), AC Milan (1967-1969) şi SSC Napoli (1969-1972), înainte de a reveni în Suedia pentru câteva luni, la AIK. Cu 190 de goluri, Kurt Hamrin ocupă locul al nouălea în clasamentul istoric al golgheterilor ligii italiene. El are în palmares o Cupă a Campionilor europeni (1969) şi o Cupă a Cupelor (1968), ambele cucerite cu AC Milan, alături de care a fost şi campion al Italiei, în 1968. Cu Fiorentina, suedezul a câştigat de asemenea Cupa Cupelor (în 1961), precum şi două Cupe ale Italiei. Selecționat de 32 de ori în reprezentativa țării sale, Kurt Hamrin a marcat 17 goluri în tricoul galben-albastru. El a înscris patru goluri la Cupa Mondială din 1958, găzduită de Suedia, unul dintre ele memorabil, după un slalom printre apărătorii Germaniei de Vest, în semifinale (scor 3-1).

4: Barry John, fosta demi-uvertură a XV-lui Țării Galilor, considerat o legendă a rugby-ului, a încetat din viață la vârsta de 79 de ani. După debutul internațional în 1967, la vârsta de 22 de ani, contra Australiei, Barry John a câştigat două ediții ale Turneului celor cinci Națiuni, în 1969 şi 1970. Cu 25 de selecții pentru echipa națională, el a constituit alături de mijlocaşul la grămadă Gareth Edwards una din cele mai redutabile perechi din istoria rugby-ului. El a intrat definitiv în istorie în 1971, alături de Edwards, JPR Williams şi Mervyn Davies, din generația de aur, cu ocazia victoriei.

6: Miguel Angel Gonzalez, unul dintre portarii care au marcat istoria echipei de fotbal Real Madrid, a murit la vârsta de 76 de ani, din cauza sclerozei laterale amiotrofice (ALS), de care suferea din decembrie 2022. Miguel Angel a purtat tricoul lui Real Madrid între 1968 şi 1986, contribuind la câştigarea a opt titluri, două trofee ale Cupei UEFA, cinci ale Cupei Spaniei şi unul al Cupei Ligii spaniole. Între 1975 şi 1978, Miguel Angel a apărat poarta Spaniei în 18 meciuri.

8: Fostul fotbalist portughez Joao Oliveira Pinto, campion mondial Under-20 în 1991, la Lisabona, a decedat la vârsta de doar 52 de ani. Fostul mijlocaş Joao Pinto s-a stins după o luptă îndelungată cu leucemia. El şi-a început cariera de jucător la Sporting Lisabona, iar apoi a evoluat la Sporting Braga, Vitoria Guimaraes, Marítimo, Farense, ultima echipă la care a jucat fiind Alfarim, în sezonul 2009-10.

11: Atletul kenyan Kelvin Kiptum, în vârstă de 24 de ani, deținătorul recordului mondial la maraton şi favorit la câştigarea aurului olimpic anul acesta, la Paris, şi-a pierdut viața într-un accident rutier. Kelvin Kiptum a făcut senzație în lumea sportului anul trecut, când a reuşit să doboare recordul mondial în doar a treia sa cursă de maraton, în octombrie 2023, la Chicago (2 h 00 min 35 sec), îmbunătățind cu 35 de secunde performanța compatriotului său Eliud Kipchoge. El câştigase şi precedentele două curse de maraton la care a participat, în 2022, la Valencia, şi în 2023, la Londra.

14: Atacantul mexican Diego Chavez, care a evoluat în cursul carierei sale în fotbalul european, a încetat din viață la 28 de ani, în urma unui accident rutier, a anunțat actualul Juarez FC. Diego 'El Puma' Chavez, originar din Veracruz, şi-a petrecut cea mai mare a carierei sale în campionatul mexican, dar a evoluat între 2020 şi 2021 la formația spaniolă Salamanca. El a semnat în februarie 2023 cu Juarez FC, după ce a jucat anterior timp de un an la echipa Carlos A Mauncci din Trujillo (Peru).

14: Francezul Jacques Rousseau, fost campion european la săritura în lungime, a încetat din viață la vârsta de 72 de ani. Unul dintre cei mai buni atleți din Franța în anii '70, Jacques Rousseau s-a clasat pe locul al patrulea la Jocurile Olimpice din 1976, de la Montreal (Canada). În 1978, într-o epocă în care atletismul francez nu era la un nivel prea ridicat, Franța a cucerit doar două medalii la Campionatele Europene de la Praga, una dintre acestea prin Jacques Rousseau, care s-a impus în finala de la lungime cu o săritură de 8,18 m. Jacques Rousseau mai are în palmares două titluri de campion european în sală, cucerite în 1975 şi 1976, deținând o lungă perioadă recordul Franței, cu o săritură de 8,26 m, realizată în 1976 şi care a rezistat timp de 21 de ani.

19: Fost jucător emblematic al echipei de baschet Houston Rockets, Robert Reid a încetat din viață la vârsta de 68 de ani. Robert Reid a jucat pentru Houston Rockets timp de zece ani şi a fost unul din jucătorii cheie ai clubului în finalele NBA din 1981 şi 1986. Omul cu 919 meciuri în NBA a jucat pentru Houston Rockets în perioada 1977-1988 şi a contribuit la accederea echipei în două finale ale ligii profesioniste nord-americane, pentru prima oară în istoria ei în 1981, iar apoi în 1986, pierzând de fiecare dată în fața lui Boston Celtics cu un alt jucător legendar în componență, Larry Bird.

20: Fostul internațional german Andreas Brehme, câştigător al Cupei Mondiale de fotbal cu selecționata țării sale în 1990, a încetat din viață în urma unui infarct, la vârsta de 63 de ani. Brehme a marcat, din penalty, în minutul 85, golul victoriei Germaniei în finala cu Argentina (1-0) de la Coppa del Mondo 1990, găzduită de Italia. Andreas Brehme a jucat în cursul carierei sale la Bayern Munchen şi Inter Milano, între alte echipe. După retragere, el a îmbrățişat pentru o perioadă cariera de antrenor, fără prea mare succes însă.

22: Portughezul Artur Jorge, fost antrenor al echipelor FC Porto, Benfica şi Paris Saint-Germain, a încetat din viață la vârsta de 78 de ani. Fost atacant al echipelor FC Porto, Benfica Lisabona şi Belenenses, Artur Jorge, care împlinise 78 de ani pe data de 13 februarie, s-a ilustrat în cursul lungii sale cariere de antrenor, ocupând de două ori banca tehnică a echipei Paris Saint-Germain (1991-1994 şi 1998-1999), dar le-a pregătit şi pe FC Porto (1984-1987 şi 1989-1991), Matra Racing (1987-1989), Benfica Lisabona (1994-1995), selecționata Portugaliei (1996-1997), US Creteil (2006-2007). Parcursul său de antrenor l-a purtat şi în Arabia Saudită, între 1999 şi 2001, la Al-Nassr şi Al Hilal, dar şi în Rusia (2003-2004) şi la cârma naționalei Camerunului (2004-2006). Artur Jorge a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1987 cu FC Porto după victoria în fața lui Bayern Munchen (2-1). Tehnicianul portughez a mai câştigat Cupa Franței în 1993 şi campionatul în 1994 la cârma lui Paris Saint-Germain.

MARTIE

3: Fostul antrenor uruguayan Roberto Fleitas, care a câştigat cu echipa națională a țării sale Copa America, dar şi Copa Libertadores şi Cupa Intercontinentală cu Nacional Montevideo, a încetat din viață la vârsta de 91 de ani. Născut la Montevideo în mai 1932, Fleitas a debutat ca selecționer al Uruguayului în iunie 1987. El a condus echipa Uruguayului la Copa America din Argentina în 1987, cucerind trofeul. După experiența sa la cârma echipei naționale, Fleitas a preluat banca în noiembrie 1987 banca tehnică a echipei Nacional, pe care a condus-o în 168 de meciuri în trei mandate (1987-1988, 1992-1993 şi 1997). Cu Nacional, el a câştigat Copa Libertadores în 1988 după 3-0 cu formația argentiniană Newell's Old Boys în finala competiției. Câteva luni mai târziu, el a câştigat Cupa Intercontinentală după 7-6, la penalty-uri, cu olandezii de la PSV Eindhoven.

4. Clubul francez de fotbal AS Saint-Etienne a anunțat decesul olandezului Kees Rijvers, la vârsta de 97 de ani, campion al Franței în 1957 şi câştigător al Cupei Franței în 1962, fost antrenor al echipei PSV Eindhoven şi selecționer al echipei Olandei. Mijlocaşul ofensiv supranumit 'Trottinette' sau 'Trei mere', din cauza înălțimii modeste (1,64 m), Kees Rijvers, născut Cornelius Bernardus Rijvers, a purtat culorile clubului ASSE în trei perioade distincte (1951-1953, 1955-1957 şi 1960-1962). El a jucat, de asemenea, în Franța pentru Stade Francais (1953-1955). În Olanda, el a jucat pentru NAC Breda (1944-1950, 1962-1963) şi Feyenoord Rotterdam (1957-1960). După cariera de jucător, el a devenit antrenor, debutând la Twente (1966-1972) înainte de a prelua conducerea tehnică a lui PSV Eindhoven, pe care a antrenat-o din 1972 până în 1979 (apoi câteva luni în 1984), cucerind trei titluri de campion al Olandei şi o Cupă UEFA. Rijvers a fost şi selecționer al Olandei în perioada 1981-1984.

11: Emilio Correa, o legendă a boxului cubanez, campion olimpic şi mondial, s-a stins din viață la vârsta de 71 ani. Correa a făcut parte din celebrul trio de pugilişti cubanezi, alături de Teofilo Stevenson (decedat în 2012) şi Orlando Martinez (decedat în 2021), care au cucerit primele titluri olimpice, cu prilejul JO 1972 de la Munchen, după venirea la putere a revoluționarilor conduşi de Fidel Castro în 1959. Marile succese ale lui Correa au fost titlul olimpic de la Munchen, titlul mondial de la Havana (1974) şi titlul panamerican de la Cali (1971).

18: Pilotul de raliuri Kenjiro Shinozuka, primul japonez care a câştigat Raliul Paris-Dakar, a încetat din viață la vârsta de 75 de ani, în urma unui cancer de pancreas. Prima sa participare la Raliul Paris-Dakar s-a produs în 1986, la 38 de ani, cu un model Mitsubishi Pajero. Shinozuka a terminat pe locul 3 în 1987, pe doi în 1988, iar în al 12-lea său an de participare, în 1997, a câştigat Dakarul, devenind primul japonez din istorie învingător în celebra cursă. Shinozuka a continuat să participe la Raliul Paris-Dakar până în 2007, fiind una din figurile centrale ale sportului cu motor din Japonia, membru al al 'Hall of Fame'-ului automobilismului nipon din 2022.

18: Fostul jucător belarus de hochei pe gheață Konstantin Kolțov, partenerul jucătoarei de tenis Arina Sabalenka, a încetat din viață la vârsta de 42 de ani. În cursul carierei sale, hocheistul belarus a jucat în liga profesionistă nord-americană (NHL), la echipa Pittsburgh Penguins.

23: Fostul preşedinte al clubului de fotbal Betis Sevilla, Manuel Ruiz de Lopera, a murit la vârsta de 79 de ani, a anunțat gruparea andaluză. Acesta a condus clubul timp de aproape două decenii, din 1992 până în 2010. În timpul mandatului său, Betis a câştigat Cupa Regelui în 1995, a fost vicecampioană în 1997 şi a avut prima apariție în Liga Campionilor în 2005. Clubul a participat de patru ori în Cupa UEFA.

APRILIE

3: Un fundaş central al echipei sud-africane de fotbal Kaizer Chiefs, Luke Fleurs (24 ani), a fost ucis de gloanțe în timpul unui jaf armat care a avut drept țină automobilul său, la o stație de alimentare. Format la Ubuntu Cape Town, în oraşul său natal, înainte de a juca la SuperSport United (2018-2023), Fleurs a participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în 2021. El fusese convocat şi la echipa națională a Africii de Sud, dar nu a apucat să debuteze pentru Bafana Bafana.

7. Joe Kinnear, fostul fundaş al echipei engleze de fotbal Tottenham Hotspur, a încetat din viață la vârsta de 77 de ani. Fostul internațional irlandez (26 de selecții), s-a luptat cu demența începând din 2015, după ce a pus capăt carierei sale de antrenor în 2009. În zece sezoane ca jucător al lui Tottenham, Kinnear a cucerit două Cupe ale Ligii engleze, Cupa Angliei şi Cupa UEFA, înainte de a pleca la formația Brighton and Hove Albion, în 1975. El a fost nevoit să agațe ghetele în cui un an mai târziu, în 1976, la doar 30 de ani, din cauza unei accidentări la genunchi. Ca antrenor, Joe Kinnear a pregătit pentru scurte perioade selecționatele Indiei şi Nepalului, înainte de conduce formațiile engleze Wimbledon, Luton Town, Nottingham Forest şi Newcastle United.

6: Celebrul Akebono, primul luptător de sumo străin care a obținut titlul de mare luptător în acest sport tradițional japonez, ''yokozuna'', a decedat din cauza unei insuficiențe cardiace, la vârsta de 54 de ani. Akebono, născut în Hawaii şi al cărui nume real era Chad George Ha'aheo Rowan, a câştigat 11 titluri de campion, fiind al zecelea pe o listă cu cele mai multe din istoria sumă. El avea un fizic impunător, cu 2,03 metri şi 233 kg. A debutat în sumo în 1988 şi a devenit yokozuna în ianuarie 1993, fiind al 64-lea yokozuna din era modernă a acestui sport. Ulterior, Akebono a devenit cetățean japonez şi a luat numele de Taro Akebono. În 2017 a fost internat pentru a boală cardiacă în urma căreia a rămas cu sechele motrice, suferind şi pierderi de memorie.

8: Andre Boniface, o legendă a rugby-ului francez, a încetat din viață la vârsta de 89 de ani. A câştigat cu naționala Franței de patru ori Turneul celor Cinci Națiuni.

8: S-a stins Nicolas Holveck (52 ani), fost conducător al cluburilor franceze de fotbal AS Nancy (2023-2024), Stade Rennais (2020-2022) şi AS Monaco (2014-2020).

10: Fostul start al fotbalului american OJ Simpson şi-a pierdut viața la vârsta de 76 de ani. OJ fusese achitat în 1995, în procesul secolului, pentru moartea fostei sale soții, din lipsă de probe.

15: Fostul fotbalist german Bernd Holzenbein, campion mondial în 1974 alături de Frank Beckenbauer şi Gerd Muller, între alții, a încetat din viață la vârsta de 78 de ani, a anunțat marți Eintracht Frankfurt, clubul la care a evoluat timp de 14 sezoane. Mijlocaş ofensiv în selecționata Germaniei de Vest începând din octombrie 1973, Holzenbein i-a luat locul de titular lui Jupp Heynckes la Cupa Mondială din 1974, găzduită de Germania, disputând şase dintre cele şapte meciuri ale Mannschaft-ului (a stat pe bancă la înfrângerea în fața Germaniei de Est, în faza grupelor) la această competiție. Cariera sa la nivel de club este legată de Eintracht Frankfurt, la a sosit la 1 iulie 1967, după ce a trecut prin echipele de tineret ale acestei grupări. Cel mai bun marcator din istoria lui Eintracht (160 de goluri în 420 de meciuri), Bernd Holzenbein a câştigat de trei ori Cupa Germaniei (1974, 1975 şi 1981) şi mai ales Cupa UEFA (precursoarea Europa League), în 1980. În finalul carierei, el a jucat mai multe sezoane în Statele Unite, la Fort Lauderdale Strikers, Memphis Americans şi Baltimore Blast.

23: Primul campion olimpic venezuelean din istorie, pugilistul Francisco 'Morochito' Rodriguez, o veritabilă legendă locală, a încetat din viață la Caracas, la vârsta de 78 de ani. Francisco Rodriguez a cucerit medalia de aur la categoria semi-muscă la Jocurile Olimpice de la Ciudad de Mexico (1968), devenind astfel primul campion olimpic al Venezuelei. Născut pe 20 septembrie 1945 la Cumana (nord-est țării), Rodriguez, al doilea din cei 14 frați, a fost crescut de mama şi de bunica sa, după ce tatăl l-a abandonat la naştere. Campion panamerican în două rânduri (Winnipeg 1967 şi Cali 1971), el nu cunoscut aceeaşi glorie şi la profesionişti, dar WBA i-a adus miercuri un omagiu unei 'legende' a acestei discipline.

29: Fostul mijlocaş Luis Mendoza, ''Mendocita'', una dintre legendele fotbalului venezuelean, a încetat din viață la vârsta de 78 de ani. Mendocita a disputat 15 meciuri în tricoul naționalei între 1967 şi 1979. Mendocita a fost considerat unul din cei mai buni jucători venezueleni din toate timpurile şi a participat la trei ediții de Copa America, trecând pe la echipe de prim plan în țara sa, ca Estudiantes Merida, Deportivo Galicia şi Deportivo Italia. În 1989, el a fost selecționerul Venezuelei.

MAI

5: Halterofilul ucrainean Oleksandr Pielieşenko, dublu campion european şi participant la Jocurile Olimpice de la Rio, a fost ucis pe front, a anunțat luni Federația ucraineană de haltere. Pielieşenko, care a murit la vârsta de 30 de ani, a fost dublu campion european, în 2016 şi 2017. La Olimpiada de la Rio, în 2016, a ocupat locul al patrulea la categoria 85 kg (la care românul Gabriel Sîncrăian a obținut inițial medalia de bronz, dar a fost ulterior descalificat pentru dopaj). Oleksandr Pielieşenko s-a alăturat forțelor armate ucrainene la începutul ofensive ruse, în februarie 2022, a reamintit Comitetul Olimpic Ucrainean.

5: Cesar Luis Menotti, fostul selecționer al naționalei de fotbal a Argentinei care în 1978 câştiga titlul mondial, a murit la vârsta de 85 de ani. Menotti a fost internat în martie într-un spital din Buenos Aires pentru un 'caz sever de anemie' şi externat la mijlocul lunii aprilie. Născut la Rosario, Menotti a fost jucător profesionist în anii 1960, apoi şi-a început cariera de antrenor, câştigând campionatul argentinian cu clubul Huracan din Buenos Aires, în 1973. A preluat apoi conducerea reprezentativei naționale pe care a condus-o la titlul mondial în 1978 şi pe care a antrenat-o şi la CM din Spania din 1982. Menotti a pregătit echipele pe Boca Juniors, River Plate, FC Barcelona cu Diego Maradona, Atletico Madrid, dar palmaresul i s-a îmbogățit doar cu o Cupă a Regelui în Spania, o Supercupă a Spaniei şi o Cupă a Ligii Spaniei, competiție care a dispărut de atunci, cu FC Barcelona în 1983.

13: Fostul rugbist francez Lucien Mias a încetat din viață la vârsta de 93 de ani, Mias a fost căpitanul echipei Franței la turneul din Africa de Sud, în 1958.

14: Unul dintre portarii naționalei de fotbal a Argentinei la Cupa Mondială din Italia, din 1990, Fabian Cancelarich, a suferit un stop cardiac şi a decedat marți, la vârsta de 58 de ani, în timp ce îndeplinea funcția de antrenor pentru portari al clubului Ferro Carril Oeste, la care a fost portar între 1986 şi 1999. El a mai apărat culorile cluburilor Belgrano de Cordoba, Newells, Huracan, Talleres de Cordoba, Platense şi Central Cordoba de Rosario, precum şi la formația columbiană Millonarios.

20: Fostul internațional Karl-Heinz Schnellinger, care a marcat golul egalării pentru Germania de Vest în semifinala epică a Cupei Mondiale de fotbal din 1970, a decedat la vârsta de 85 de ani. La CM 1970, fundaşul Schnellinger a egalat (1-1) în minutele adiționale ale semifinalei de la Ciudad de Mexico, Italia câştigând în cele din urmă cu 4-3, după prelungiri, în ceea ce a fost numit ''Meciul Secolului''. Golul, singurul reuşit de Schnellinger în 47 de selecții adunate între 1958 şi 1971, a făcut din jucător o legendă. El a jucat şi finala Cupei Mondiale din 1966, pierdută de Germania pe Wembley cu 2-4, după prelungiri, în fața Angliei. Schnellinger şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei în Italia, unde a plecat în 1963, la un an după ce câştigase campionatul Germaniei cu FC Koln. După ce a jucat câte un sezon la Mantova şi AS Roma, fundaşul german a evoluat timp de nouă ani la AC Milan, între 1965 şi 1974, câştigând mai multe trofee, printre care Serie A, Cupa Campionilor Europeni şi două Cupe ale Cupelor.

22: Fostul campion olimpic britanic David Wilkie a decedat miercuri la vârsta de 70 ani după ce a pierdut bătălia cu cancerul. Wilkie, campion olimpic la Montreal 1976 la înot, în proba de 200 m bras, a încetat din viață în locuința sa, înconjurat de familie. În palmaresul înotătorului scoțian mai figurează un argint olimpic (200 m bras) la Munchen 1972, un alt argint (100 m bras) la Montreal, trei titluri mondiale şi două europene.

27: Americanul Bill Walton, dublu campion al NBA şi unul din jucătorii de prim rang ai ligii profesioniste nord-americane de baschet în anii 1970-1980, a încetat din viață, luni, la vârsta de 71 de ani, a anunțat liga, citată de AFP. Fost pivot, Walton a fost unul din jucătorii cheie ai lui Portland Trail Blazers (1974-1979), cu un titlu NBA în 1977, singurul din istoria clubului, înainte de a juca pentru Clippers (la San Diego 1979-1984 şi apoi la la Los Angeles 1984-1985), iar ulterior la Boston Celtics (1985-1988), cu care a cucerit un nou titlu în 1986, alături de legendarul Larry Bird. Jucătorul de 2,11 m a disputat în cursul carierei sale 486 de meciuri în NBA, fiind ales MVP-ul (cel mai bun jucător) sezonului regular 1977-1978.

29: Germanul Manfred Wolke, campion olimpic la box în 1968, a încetat din viață la vârsta de 81 de ani. Ca reprezentant al Germaniei de Est, Manfred Wolke a cucerit medalia de aur la categoria welter cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Ciudad de Mexico, în anul 1968. După ce a pus capăt carierei sale de boxer, Wolke a devenit antrenor, iar printre cei mai iluştri elevi ai săi s-au numărat Axel Schulz şi Henry Maske.

IUNIE

2: Larry Allen, fostul star al echipei Dallas Cowboys, a murit subit la vârsta de 52 de ani, în timpul unei vacanțe în Mexic, a anunțat franciza din Liga profesionistă de fotbal american (NFL). Jucător cu un fizic impunător (1,91 m şi 147 kg), Allen a fost unul dintre arhitecții ultimei victorii a lui Dallas Cowboys în Super Bowl, în 1996. În total, el a jucat douăsprezece sezoane alături de Cowboys (1994-2005) înainte de a se transfera la San Francisco 49ers (2006-2007), unde a pus capăt carierei sale sportive. Larry Allen a fost inclus în Hall of Fame, salonul gloriilor din NFL, la prima sa nominalizare în 2013 şi a figurat în mod regulat în echipele deceniului, în anii 1990 şi 2000.

12: Jerry West, jucător emblematic şi director executiv al NBA, a murit miercuri, la vârsta de 86 de ani, a anunțat clubul de baschet Los Angeles Clippers, pentru care era consultant. Fostul fundaş al echipei Los Angeles Lakers (1960-1974), franciză cu care a eşuat de şapte ori în finala NBA înainte de a ridica în sfârşit trofeul în 1972, a fost întruchiparea excelenței în baschet, până la punctul de a servi drept model pentru sigla oficială a ligii. În decurs de 14 sezoane la Los Angeles Lakers, Jerry West a marcat 25.192 puncte, recordul său fiind doborât doar de regretatul Kobe Bryant, care a reuşit 25.208 puncte.

17: Rugbystul neozeelandez Connor Garden-Bachop, jucătorul echipei Highlanders, a murit subit la vârsta de 25 de ani. După ce a semnat cu Highlanders, în 2021, Connor Garden-Bachop a disputat de atunci în total 30 de meciuri în Super Rugby, principala competiție rezervată cluburilor din Emisfera Sudică. El urma să-şi continue aventura alături de Highlanders şi în sezonul viitor. Connor Garden-Bachop este fiul foştilor internaționali neozeelandezi Stephen Bachop şi Susan Garden-Bachop şi nepotul unui alt All Black, Graeme Bachop.

18: Willie Mays, unul dintre cei mai mari jucători din istoria Ligii profesioniste nord-americane de baseball (MLB), a murit marți la vârsta de 93 de ani, a anunțat familia sa într-un comunicat comun cu fosta sa echipă, San Francisco Giants. Mays a fost primul jucător de culoare care a fost căpitanul unei echipe din Major League Baseball. Născut în Alabama, în 1931, el a jucat pentru prima oară baseball alături de Black Barons din Birmingham, în Negro American League, în 1948. Trei ani mai târziu, el a ajutat echipa Giants s câştige World Series - marea finală a MLB - ultimul titlu al acestei francize înainte de a se muta de la New York la San Francisco, în 1958. Willie Mays s-a retras în 1973, terminându-şi cariera la New York Mets, după ce a jucat la Giants din 1951 şi până în 1972. El a fost inclus în Baseball Hall of Fame în 1979. În 2015, preşedintele american Barack Obama i-a acordat Medalia Prezidențială a Libertății lui Willie Mays.

24: Legendarul baschetbalist sârb Dragan Kapicic, membru al selecționatei fostei Iugoslavii care a câştigat primul aur mondial, în 1970, a decedat la vârsta de 75 de ani. Kapicic a câştigat ale şase medalii de aur la Campionatele Europene şi Balcanice cu selecționata iugoslavă, precum şi trei medalii de argint, una dintre ele la Campionatul Mondial din 1974. El a disputat în total 169 de meciuri pentru selecționata țării sale, care s-a dezintegrat în anii 1990, înscriind 1.484 de puncte. Dragan Kapicic şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Steaua Roşie Belgrad, din 1966 şi până în 1975, fiind cel mai bun marcator din istoria clubului belgrădean, alături de care a cucerit două titluri de campion al Iugoslaviei şi trei cupe naționale. Din 2007 până în 2011, Kapicic a fost preşedintele Federației de baschet din Serbia.

27: Fostul internațional camerunez Landry Nguemo a decedat la vârsta de 38 de ani, într-un accident de circulație produs între Yaounde şi Bafoussam. Mijlocaşul originar din Yaounde, care şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei sale în Franța, a evoluat pentru selecționata 'Leilor neîmblânziți' între 2006 şi 2014. A mai evoluat la cluburile franceze AS Nancy-Lorraine, la care a debutat ca fotbalist profesionist, Girondins Bordeaux şi AS Saint-Etienne. Fotbalistul camerunez a mai jucat în Turcia şi Norvegia, înainte de a se retrage şi a deveni antrenorul echipei Under-16 a clubului AS Nancy-Lorraine.

30: Fostul mare gimnast francez Eric Poujade s-a stins la vârsta de 51 de ani. Palmaresul său cuprinde două titluri de campion european (1998) şi o medalie de argint la Jocurile Olimpice de la Sydney (2000), unde a fost învins în finala de la cal cu mânere de românul Marius Urzică.

IULIE

1: Fostul atlet sud-african Jacques Freitag, 42 ani, campion mondial la înălțime în 2003, a fost găsit fără viață cu răni de gloanțe după ce dispăruse timp de două săptămâni. Freitag a câştigat medalii de aur la Campionate Mondiale de juniori, tineret şi seniori. El a devenit campion mondial de seniori în 2003 la Paris (2,35 m). Recordul său personal, stabilit în 2005, era de 2,38 m. La singura participare la Jocurile Olimpice, la Atena în 2004, s-a clasat doar al 20-lea.

4: Fostul jucător uruguayan Raul Ricardo Dos Santos, care a evoluat la cluburile spaniole de fotbal Albacete şi Villarreal, a încetat din viață la vârsta de 59 de ani, a anunțat clubul Defensor Sporting, pentru care a jucat în 1991, 1992 şi 1996. Fostul atacant a jucat două partide cu echipa Uruguayului în 1992 şi 1993.

6: Ciclistul norvegian Andre Drege (25 de ani) a decedat după o căzătură în timpul etapei a patra (penultima) a Turului Austriei. Drege, component al echipei Coop Repsol, se afla într-un grup de rutieri care au evadat din pluton în momentul în care a căzut în timpul unei coborâri, în regiunea Grossglockner, pe una dintre cele mai celebre şosele alpine ale țării.

AUGUST

1: Englezul Craig Shakespeare, fostul antrenor al echipei de fotbal Leicester City, a încetat din viață la 60 de ani, după ce a pierdut lupta cu cancerul. Shakespeare urma un tratament pentru cancer începând din octombrie 2023. Pe lângă activitatea sa la Leicester City, Craig Shakespeare a mai lucrat în cariera sa la West Bromwich Albion, Hull, Everton, Watford, Aston Villa şi Norwich City, fiind şi antrenor secund la selecționata Angliei, în 2016.

3: Pugilistul algerian Mustapha Moussa, care în 1984 a fost primul sportiv care a oferit țării sale o medalie olimpică (de bronz), a murit la vârsta de 62 de ani în urma unui accident rutier la Oran. Mustapha Moussa a câştigat o medalie de bronz la categoria 81 kg la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984, după ce a fost campion al Algeriei în 1979, 1980 şi 1983.

8: Camerunezul Issa Hayatou, conducătorul emblematic al Confederației Africane de Fotbal (CAF) timp de trei decenii (1988-2017), a încetat din viață, la vârsta de 78 de ani. Înaintea mandatului său la CAF, el a condus Federația cameruneză în perioada 1986-1988, iar apoi a devenit membru al Consiliului Executiv al FIFA şi al Comitetului Internațional Olimpic (CIO).

12: Willi Lemke, fostul conducător al clubului german de fotbal Werder Bremen, a decedat luni, la vârsta de 77 de ani. Fost senator pentru educație şi consilier special al secretarului general al ONU, Lemke s-a stins din cauza unei hemoragii cerebrale. Lemke a devenit director sportiv la Werder Bremen în 1981 şi, alături de antrenorul Otto Rehhagel, a condus clubul în cea mai de succes perioadă a acestuia. Cu Lemke la cârmă, Werder Bremen a câştigat Bundesliga în 1988, Cupa Germaniei în 1991 şi 1994, precum şi Cupa Cupelor în 1992.

20: Humberto 'Bocha' Maschio, fost fotbalist şi antrenor argentinian de fotbal, care a câştigat Copa Libertadores cu cluburile Racing Club şi Independiente, a încetat din viață la vârsta de 91 de ani. 'Bocha', care a jucat pe postul de atacant, a debutat în prima divizie argentiniană la Racing Club de Avellaneda, fiind selecționat apoi la echipa națională cu care a câştigat Copa Sudamericana în 1957. El a mai evoluat la Atalanta, Inter Milano şi Fiorentina, revenind apoi la Racing Club. El a câştigat campionatul în 1966, Copa Libertadores în 1967 şi Cupa Intercontinentală în 1967, Racing Club fiind primul club argentinian care cucereşte trofeul intercontinental. Ca antrenor, Maschio a pregătit pentru o scurtă perioadă naționala Argentinei şi în principal clubul Independiente, cu care a cucerit trofeul Copa Libertadores în 1973.

20: Alvin Attles, o legendă a echipei americane de baschet Golden State Warriors şi component al 'Hall of Fame'-ului NBA (Galeria Gloriilor), a încetat din viață la vârsta de 87 de ani, a anunțat clubul la care a activat timp de 11 sezoane începând din 1960. În ultimul din cele 11 sezoane ale sale, 1970-1971, Attles şi-a asumat rolul de jucător şi antrenor al echipei, funcție în care a rămas până în 1983, cucerind şi un inel de campion al ligii profesioniste nord-americane de baschet în 1975. Alvin Attles a fost selecționat de Golden State Warriors la draftul din 1960. În afara celor 13 sezoane ca antrenor, el a avut numeroase alte responsabilități la clubul său până în ziua decesului.

22: Fostul tenisman suedez Peter Lundgren, care l-a antrenat pe legendarul Roger Federer, a decedat la vârsta de 59 de ani. Lundgren a cucerit trei titluri ATP şi a atins locul 25 în clasamentul mondial în 1985, într-o epocă în care tenisul suedez avea vedete ca Mats Wilander sau Stefan Edberg, care i-au succedat legendarului Bjorn Borg. După ce şi-a încheiat cariera de jucător, Lundgren l-a antrenat pe Federer între 2000 şi 2003, contribuind la câştigarea a zece turnee ATP şi la primul titlu de Mare Şlem, la Wimbledon, în 2003.

24: Fostul antrenor german Christoph Daum, selecționerul naționalei de fotbal a României în perioada 2016-2017, a decedat, sâmbătă, la vârsta de 70 de ani, după o lungă bătălie cu cancerul. Daum a pregătit naționala României între 7 iulie 2016 şi 14 septembrie 2017, având un bilanț de 3 victorii, 3 egaluri şi 4 înfrângeri în 10 partide. Daum, care a fost diagnosticat cu cancer în 2022, s-a stins ''liniştit, înconjurat de familie''. Christoph Daum a câştigat titlul în Bundesliga cu VfB Stuttgart şi a pregătit nouă echipe diferite de club timp de 30 de ani, obținând 10 trofee. A fost campion al Turciei cu Fenerbahce şi Beşiktaş, dar şi al Austriei cu Austria Viena. A mai câştigat Supercupa Germaniei, cu Stuttgart, Cupa Turciei şi Supercupa Turciei şi Beşiktaş, Cupa Austriei şi Supercupa Turciei cu Fenerbahce. Le-a mai antrenat pe FC Koln, Bayer Leverkusen, Eintracht Frankfurt, FC Bruges şi Bursaspor.

26: Suedezul Sven-Goran Eriksson, care a fost selecționer al naționalei de fotbal a Angliei între 2001 şi 2006, a murit la vârsta de 76 de ani, în urma unui cancer la pancreas. Eriksson dezvăluise în luna ianuarie că suferă de cancer la pancreas şi că mai are în cel mai bun caz un an de trăit. Sven-Goran Eriksson a pregătit selecționata Albionului timp de cinci ani, înainte de a o părăsi, după Cupa Mondială din 2006. După ce a câştigat campionatul Suediei şi Cupa UEFA cu IFK Goteborg în 1982, Eriksson a făcut pasul către Benfica Lisabona, conducând-o la câştigarea a trei titluri de campioană a Portugaliei. Alături de 'vulturi', el a disputat o finală de Cupă UEFA, pierdută în fața belgienilor de la Anderlecht, după ce Benfica trecuse în semifinale de Universitatea Craiova (0-0 şi 1-1). Suedezul a antrenat apoi în Italia, unde le-a pregătit pe AS Roma, Fiorentina, Sampdoria şi Lazio Roma. În această țară, el a cucerit de mai multe ori Cupa Italiei, având cel mai mare succes cu Lazio, cu care a câştigat mai ales campionatul, în 2000, şi Cupa Cupelor, în 1999. Eriksson a antrenat la nivel de club şi în fotbalul englez (Manchester City şi Leicester City), dar a pregătit şi alte echipe naționale - Mexic, Cote d'Ivoire şi Filipine -, activând de asemenea în ligile din China şi Thailanda.

27: Fotbalistul uruguayan Juan Izquierdo a încetat din viață la cinci zile după ce a suferit o criză cardiacă în plin meci la Sao Paulo, în Brazilia, a anunțat clubul Nacional Montevideo. Fundaşul în vârstă de 27 de ani s-a prăbuşit pe terenul arenei Morumbi din Sao Paulo, în minutul 84 al meciului retur din optimile de finală ale Copei Libertadores, în urma unei crize cardiace.

28: Jucătoarea ucraineană Irina Glibko, componenta echipei feminină de handbal SCM Râmnicu Vâlcea, a murit la doar 34 de ani, bolnavă de cancer. Glibko s-a născut la Odesa şi a jucat la Galiceanka Lvov (2007-2009), Zaporoje ZSEA (2009-2011) şi Podatkova (2011-2012), după care s-a transferat în România, evoluând succesiv pentru Danubius Galați (2012-2013), CSM Bucureşti (2013-2015), HCM Roman (2015-2017), SCM Râmnicu Vâlcea (2017-2024), fiind şi componentă a naționalei Ucrainei.

29: Jucătoarea portoricană de volei Pilar Marie Victoria Lopez, în vârstă de 28 de ani, care a fost găsită moartă în apartamentul ei din Turcia.Pilar Victoriá era membră a echipei naționalei de volei din Porto Rico şi juca pentru clubul turc Nilufer Belediyespor la momentul morții sale.

31: Sol Bamba, fostul fundaş al echipelor de fotbal Cardiff City şi Leeds United, a încetat din viață la vârsta de 39 de ani. Bamba fusese angajat la clubul turc Adanaspor, pe funcția de director tehnic. Bamba fusese diagnosticat cu limfom non-Hodgkin în 2021, în timp ce evolua pentru Cardiff, însă după mai multe şedințe de chimioterapie fusese declarat vindecat. El a mai jucat apoi un timp pentru Cardiff, dar şi pentru Middlesbrough. Bamba a avut şi 46 de selecții la prima reprezentativă a Cote d'Ivoire, ultima sa apariție internațională fiind în 2014

SEPTEMBRIE

2: Tehnicianul spaniol 'Manolo' Manuel Montoya Fernandez, fost selecționer al echipei naționale de handbal masculin a României, a încetat din viață, la vârsta de 64 de ani. Montoya a antrenat naționala României în perioada 2018-2019. Doctor în Educație Fizică şi Sport la Universitatea din Barcelona, Montoya şi-a început cariera de antrenor la clubul BM Granollers (1992-1997, 2002-2008), cu care a câştigat de două ori Cupa EHF (1995, 1996) şi Cupa Spaniei (1994). Ulterior, a fost secund la naționala Spaniei, cu care a câştigat bronzul la CM 2011 şi aurul la CM 2013. A fost secund al naționalei Qatarului, medaliată cu argint la CM 2015 şi clasată pe locul 8 la JO 2016. A mai pregătit naționala Iranului. Experiența sa a cuprins atât roluri de antrenor principal, cât şi de antrenor secund.

5: Atleta ugandeză Rebecca Cheptegei (33 ani), participantă la Jocurile Olimpice desfăşurate la Paris, a murit în spitalul din Kenya în care fusese internată după un atac al iubitului ei, care a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc. Rebecca Cheptegei, care concura în curse din 2010, a participat la maratonul feminin din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, unde a terminat pe locul 44.

10: Fostul fotbalist peruan Roberto Chale, sfertfinalist la Cupa Mondială din 1970, care a avut loc în Mexic, şi fost selecționer al echipei naționale, a încetat din viață la vârsta de 77 de ani, a anunțat clubul Universitario de Deportes. Format la Centro Iqueno, Chale a mai jucat apoi la Universitario, Sport Boys, Sporting Cristal şi Deportivo Municipal. Suspendat pentru agresarea unui arbitru, s-a exilat în Venezuela şi Ecuador din 1977 până în 1979. În 1980, Chale s-a retras din activitate şi şi-a început cariera de antrenor, conducând mai multe echipe peruane, precum şi echipa națională, pentru scurt timp, în 1985. Chale a fost unul dintre artizanii calificării Peru la Cupa Mondială din 1970, eliminând Argentina după un meci egal memorabil, 2-2, pe Bombonera din Buenos Aires, în 1969.

16: Fostul fotbalist englez Gary Shaw s-a stins la vârsta de 63 de ani. Cea mai mare performanță din cariera sa a fost câştigarea Cupei Campionilor Europeni, cu Aston Villa, în 1982.

18: Fostul internațional italian Salvatore 'Toto' Schillaci, golgheterul Cupei Mondiale de fotbal din anul 1990, găzduită de Italia, a încetat din viață, la vârsta de 59 de ani, la Palermo (Sicilia), din cauza unui cancer de colon, cu care se lupta de mai bine de doi ani. Schillaci, care a câştigat două Cupe UEFA, cu echipele Juventus Torino şi Inter Milano, era internat din 9 septembrie la secția de pneumologie a Spitalului Civic din capitala Siciliei. 'Salvatore Della Patria', aşa cum l-a numit mass-media italiană la momentul respectiv, Schillacci a fost golgheterul turneului final al Cupei Mondiale din 1990, cu şase goluri, clasându-se totodată pe locul al doilea în ancheta pentru Balonul de Aur în anul respectiv, după germanul Lotthar Matthaeus. Format la academia clubului Palermo, Salvatore Schillaci a evoluat în cursul carierei sale la echipele Messina (1982-1989), Juventus Torino (1989-1992), Inter Milano (1992-1994) şi Jubilo Iwata (1994-1997). El a disputat în total 16 meciuri şi a marcat 7 goluri pentru selecționata Italiei, în perioada 1990-1991.

23: Fostul fotbalist francez Thadee Polak a murit la vârsta de 92 de ani. El a câştigat două Cupe ale Franței, cu Sedan în 1961 şi cu Olympique Lyon în 1964.

29: Italianul Andrea Capone, fost fotbalist la Cagliari, şi-a pierdut viața la doar 43 de ani într-un hotel din Insula Sardinia. Născut la Cagliari, Capone a fost jucător la echipa locală de tineret şi a debutat la prima echipă la vârsta de 19 ani, în prima etapă a sezonului 2000-2001, în Serie B, împotriva lui Crotone. De asemenea, Capone a făcut parte din lotul lui Cagliari din Serie A, dar pe parcursul carierei a mai jucat pentru Sora, Treviso, Vicenza, Grosseto şi Salernitana. În total a disputat 123 de meciuri, a marcat 12 goluri şi a dat 7 pase decisive pentru Cagliari.

30: Celebrul baschetbalist congolez Dikembe Mutombo a încetat din viață la vârsta de 58 de ani. Mutombo a jucat în NBA la Denver Nuggets, Atlanta Hawks, Houston Rockets şi Philadelphia 76ers, fiind inclus în Hall of Fame-ul ligii profesioniste nord-americane şi selecționat de opt ori în All-Star Game în anii 1990-2000.

OCTOMBRIE

6: Johan Neeskens, unul dintre arhitecții 'fotbalului total' şi fost jucător de bază al naționalei Olandei din perioada de grație a batavilor din anii '70, a încetat din viață la vârsta de 73 de ani. Neeskens şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei alături de Johan Cruyff la Ajax Amsterdam şi FC Barcelona. El a jucat de 49 de ori pentru echipa națională a Olandei, participând la Mondialele din 1974 şi 1978. După ce a încheiat activitatea competițională, Neeskens a antrenat cu precădere echipe din țări din eşaloanele doi şi trei ale fotbalului mondial.

6: Atletul kenyan Kipyegon Bett a încetat din viață la vârsta de 26 de ani. Cea mai mare performanță din cariera lui Bett a fost medalia de bronz cucerită în proba de 800 de metri la Campionatele Mondiale din 2007 de la Londra.

7: Motociclistul francez Frederic Baudry, care participa la Raliul Marocului, şi-a pierdut viața în urma căderii sale pe dune. Pilotul francez, în vârstă de 47 de ani, care ''participa pentru a doua oară la cursă, a căzut pe dune la kilometrul 97'' al etapei.

7: Baschetbalista americană Marie Tyra Whitehead a fost găsită fără suflare în apartamentul în care locuia, a anunțat clubul CSM Târgovişte. Tyra Whitehead (26 ani), care a semnat cu Washington Mystics (WNBA), dar nu a apucat să joace, a trecut apoi pe la Kilsyth LC (Australia), Wetterbygden Sparks (Suedia) şi Essex Rebels (Marea Britanie).

8: Legendarul hocheist canadian Don Marshall, care a câştigat cinci Cupe Stanley consecutive cu Montreal Canadiens, într-o carieră de 19 ani în NHL, a încetat din viață la vârsta de 92 de ani. Marshall a fost unul dintre cei 12 jucători care au făcut parte din echipa din Montreal care a câştigat cele cinci campionate în perioada 1956-60. Don Marshall a debutat în sezonul 1951-52 şi a evoluat zece ani la Canadiens. Selecționat de şapte ori pentru All-Star Game, el a jucat alte şapte sezoane la New York Rangers, după care a mai disputat câte un sezon pentru Buffalo Sabres şi altul la Toronto Maple Leafs.

9: Corpul neînsuflețit al internaționalului elen George Baldock, fotbalistul echipei Panathinaikos Atena, a fost găsit în piscina casei sale din suburbia Glyfada, din sudul Atenei. Jucătorul de 31 de ani, născut în Mare Britanie, avea origini elene şi a adunat 12 selecții în naționala Greciei. El s-a transferat în mai la Panathinaikos de la Sheffield United, după ce echipa engleză a retrogradat din Premier League. El a evoluat anterior pentru MK Dons şi Oxford United.

10: Peter Cormack, fost mijlocaş al echipei engleze de fotbal Liverpool, a decedat la vârsta de 78 de ani. Cormack, internațional scoțian, a jucat între 1972 şi 1976 la Liverpool, cu care a câştigat de două ori campionatul Angliei, o dată Cupa Angliei şi o dată Cupa UEFA. Cormack, care a mai evoluat la Nottingham Forest şi Bristol City, a revenit în Scoția la fosta sa echipă Hibernian. El le-a antrenat apoi pe Partick, Cowdenbeath şi Greenock Morton, având şi o scurtă experiență ca selecționer al Botswanei.

15: Fostul arbitru internațional algerian Belaid Lacarne, care a oficiat la Cupa Mondială de fotbal din Spania din 1982, a încetat din viață la vârsta de 83 de ani, în oraşul natal Sidi Bel Abbes. Fost jucător la USM Bel Abbes, considerat o emblemă a arbitrajului algerian şi african la Cupa Mondială din 1982 şi la Jocurile Olimpice din 1980, a mai oficiat la faze finale ale Cupei Africii pe Națiuni şi a arbitrat la nivel național mai multe finale ale Cupei Algeriei. Fostul preşedinte al Federației algeriene de fotbal (1988), care a fost şi antrenor, a pregătit mai mulți jucători care ulterior au devenit arbitri internaționali, el fiind şi membru în comisiile de arbitraj ale FIFA şi CAF.

17: Fostul ciclist belgian Emile Daems a încetat din viață la vârsta de 86 de ani. Daems a câştigat cursa Paris - Roubaix în 1963.

20: Fostul internațional francez Georges Ailleres a decedat la vârsta de 89 de ani. Ailleres a fost o figură marcantă a echipei de rugby în XIII a Franței în anii 1960.

24: Fostul internațional marocan Abdelaziz Barrada, care a evoluat în cursul carierei sale la echipele franceze de fotbal Paris Saint-Germain şi Olympique Marseille, a încetat din viață la vârsta de 35 de ani. Născut în Franța şi format la PSG, Barrada şi-a început cariera la echipa secundă a clubului parizian, iar apoi a jucat în Spania, la Getafe (2011-2013), înainte de a fi recrutat de Olympique Marseille (2014-2016). Fostul mijlocaş ofensiv, retras din activitate în 2021, şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei la cluburi din zona Golfului, îmbrăcând tricoul selecționatei Marocului de 28 de ori.

25: Fostul internațional brazilian Ze Carlos, vicecampion mondial cu Selecao în 1998, a încetat din viață la vârsta de 56 de ani, a anunțat fostul său club Sao Paulo FC. Jose Carlos de Almeida, născut pe 14 noiembrie 1967, a trăit cei mai frumoşi ani ai carierei sale la Sao Paulo FC, club la care a evoluat între 1997 şi 1999. La Cupa Mondială din 1998, găzduită de Franța, Ze Carlos a fost titular în semifinala câştigată de Brazilia cu 4-2 la loviturile de departajare în fața Olandei, la Marsilia, înlocuindu-l pe Cafu, suspendat pentru partida respectivă. Ze Carlos nu a mai jucat pentru Selecao după Mondialul respectiv şi s-a retras din activitate în 2005.

19: Fostul fotbalist internațional paraguayan Jose Raul Aveiro, care a jucat pentru echipe precum Valencia şi Elche în anii '60, a încetat din viață la vârsta de 88 de ani. Fost component al echipei Paraguayului, atacantul a disputat Cupa Mondială din 1958 din Suedia, iar un an mai târziu a ajuns la Valencia, unde a debutat la finalul sezonului 1958-1959, înainte de a disputa încă două sezoane pentru ''lilieci'', înscriind 12 goluri în 26 de meciuri în cel de-al doilea sezon.

30: Antrenorul columbian Pedro Sarmiento a încetat din viață, la vârsta de 68 de ani, după ce a fost internat cinci luni la Spitalul Pablo Tobon Uribe (HPTU) din Medellin. În ultima sa zi de viață, fostul antrenor al unor echipe precum Deportivo Cali, Independiente Medellin, Santa Fe, Cucuta Deportivo, Deportivo Pereira, Aguilas Doradas şi Union Magdalena, primise vizita colegilor săi Francisco Maturana, Hernan Dario 'Bolillo' Gomez şi Hernan Dario Herrera. Sarmiento a jucat la Atletico Nacional, cu care a câştigat titluri de campion național în 1971 şi 1981.

30: Fostul căpitan al echipei engleze de fotbal Crystal Palace, Peter Wall, a încetat din viață la vârsta de 80 de ani. Fost fundaş, Wall s-a alăturat 'vulturilor' după ce a trecut pe la Shrewsbury, Wrexham şi Liverpool, având 208 apariții pentru londonezi în toate competițiile pe parcursul a opt sezoane. El şi-a încheiat cariera de jucător în Statele Unite înainte de a se dedica antrenoratului, iar în 1985 a fost numit 'antrenorului anului' în MISL (Major Indoor Soccer League), cu Los Angeles Lazers, pe care a pregătit-o timp de cinci ani.

NOIEMBRIE

8: Fostul fotbalist algerian Rachid Makhloufi, simbol al luptei pentru independență, a decedat la vârsta de 88 de ani.

Makhloufi, fost atacant, trăia în Franța şi Tunisia. El şi-a început cariera în Algeria înainte de a se transfera la AS Saint-Etienne în 1954, unde a fost ''un atacant fără pereche'', devenind campion al Franței în 1957, la doar 20 de ani. În aprilie 1958, în plin război în Algeria, a părăsit intempestiv Franța, alături de alți jucători algerieni pentru a se alătura echipei Frontului de eliberare națională (FLN), creată pentru a promova lupta pentru independență. După obținerea independenței de către Algeria, în 1962, Makhloufi a revenit la AS Saint-Etienne, câştigând un nou titlu în 1964, înainte de a fi căpitanul primei naționale algeriene.

11: Tânărul internațional ecuadorian Marco Angulo a încetat din viață la 22 de ani, în urma rănilor suferite într-un accident rutier produs în luna octombrie, în care şi-au pierdut viața alte două persoane, inclusiv un alt fotbalist. Clubul LDU Quito a anunțat luni decesul lui Angulo, unul dintre cei mai promițători jucători din fotbalul ecuadorian, la 35 de zile de la accidentul rutier care a avut loc pe 7 octombrie. Lansat la Independiente del Valle, mijlocaşul a jucat un sezon în Major League Soccer, la FC Cincinnati, înainte de a fi împrumutat la LDU Quito în luna martie a acestui an.

12: Sextuplul campion mondial de ciclism pe pistă Michael Hubner a murit la vârsta de 65 de ani. Hubner a câştigat două titluri mondiale în proba de sprint, trei la keirin şi un titlu în proba de sprint pe echipe în perioada 1990-1995. Hubner şi-a încheiat cariera în anul 1997.

13: Fotbalistul panamez Luis Ernesto ''Cascarita'' Tapia, considerat 'Pele al Americii Centrale', a încetat din viață la 80 de ani. Luis Ernesto Tapia este considerat punctul de plecare al evoluției fotbalului panamez pentru că, printre alte realizări, a fost artizanul primei victorii a Panama într-un tur de calificare pentru Cupa Mondială, cu ocazia turneului din 1978 găzduit de Argentina din 1978, când panamezii s-au impus cu 3-2 în fața Costa Ricăi.

26: Fostul internațional polonez Jan Furtok a încetat din viață la 62 de ani, după o lungă suferință, a anunțat fostul său club GKS Katowice. Furtok şi-a început şi şi-a încheiat cariera profesională la GKS şi a fost apoi antrenorul echipei şi preşedinte al clubului. A avut 36 de selecții la prima reprezentativă, marcând zece goluri, şi a fost prezent la Cupa Mondială din 1986. Atacantul a mai jucat în Bundesliga, între 1988 şi 1995, la Hamburger SV şi Eintracht Frankfurt.

DECEMBRIE

2: Fostul tenisman australian Neale Fraser, care a câştigat trei titluri de Mare Şlem la simplu, a decedat la vârsta de 91 de ani. Fostul număr unu mondial la amatori s-a impus la US National, strămoşul US Open, în 1959 şi 1960, precum şi la Wimbledon în 1960. El a cucerit alte unsprezece titluri de Grand Slam la dublu şi cinci la dublu mixt. n 1959, el a condus ca jucător echipa Australiei la victorie în Cupa Davis, competiție în care a mai câştigat ulterior alte patru titluri din postura de căpitan, între 1970 şi 1993.

3: Fostul pugilist mexican Israel ''Magnifico'' Vazquez, triplu campion mondial, a încetat din viață la 46 de ani, după o luptă cu cancerul, a anunțat preşedintele Consiliului Mondial al Boxului (WBC), Mauricio Sulaiman. Vazquez a fost de trei ori campion la categoria cocoş, rămânând in memoria iubitorilor 'nobilei arte' şi pentru cele patru lupte pe care le-a avut cu compatriotul său Rafael Marquez, fratele fostului campion mondial Juan Manuel Marquez. În meciurile împotriva lui Marquez a înregistrat două victorii şi două înfrângeri, Vazquez având nevoie de trei intervenții chirurgicale pentru dezlipirea retinei. Cariera de boxer profesionist a lui ''Magnifico' a durat 17 ani, din 1995 şi până în 2010, iar palmaresul său cuprinde 44 de victorii, 32 înainte de limită, şi 5 înfrângeri, patru prin KO.

17: Belgianul Rik van Looy, considerat unul dintre cei mai buni ciclişti din istorie, câştigător al tuturor 'Monumentelor' din sportul cu pedale, a încetat din viață la vârsta de 90 de ani. Activ în anii 1950-1960, cel care a fost supranumit 'Împăratul din Herentals' era considerat drept cel mai mare campion belgian de dinainte de apariția lui Eddy Merckx la finele anilor 1960. Gabaritul său impresionant nu i-a permis să câştige niciun mare tur ciclist, însă s-a clasat de două ori pe locul secund în Turul Franței. Van Looy a reuşit nu mai puțin de 371 de victorii la profesionişti, cucerind şi două titluri mondiale, dar campion olimpic cu echipa de şosea a Belgiei în 1952, la Helsinski.

18: Germanul Klaus Wolfermann, fost campion olimpic la aruncarea suliței, a încetat din viață la vârsta de 78 de ani. Wolfermann a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Jocurile Olimpice de la Munchen, din anul 1972, cu o aruncare ce 90,48 m, stabilind un nou record al competiției. În mai 1973, Klaus Wolfermann a reuşit să doboare recordul mondial al lui Janis Lusis, cu o aruncare de 94,08 m, pe care l-a deținut apoi timp de peste trei ani. Desemnat cel mai bun sportiv din Germania de Vest în 1972 şi 1973.

20: Fostul fotbalist George Eastham, component al echipei Angliei care a cucerit titlul de campioană pe teren propriu, în 1966, a încetat din viață la 88 de ani, a anunțat Stoke City, ultimul său club. Fost jucător la Newcastle United şi Arsenal Londra, Eastham a fost selecționat de 19 ori, între 1963 şi 1966, în naționala țării sale, fiind membru al echipei Three Lions care a strălucit la Mondialul din 1966, însă nu a jucat niciun minut la această competiție. La nivel de club, fotbalistul originar din Blackpool a disputat 129 de meciuri cu Newcastle, apoi alte 207 cu Arsenal, înainte de a se alătura în 1966, la aproape 30 de ani, echipei Stoke City, cu care a cucerit Cupa Ligii engleze în 1972, înainte de a-şi încheia cariera, în anul următor.

24: Fostul ciclist francez Pascal Herve, purtător al tricoului roz în Turul Italiei din 1996, pentru scurt timp, înainte de a fi implicat în afacerea de dopaj Festina, a murit la vârsta de 60 de ani. Fost campion mondial de amatori, Pascal Herve şi-a încheiat cariera la vârsta de 37 de ani, după un test pozitiv în timpul Turului Italiei din 2001, la trei ani după ce a fost suspendat timp de două luni pentru implicarea sa în afacerea Festina, alături de Richard Virenque, căruia i-a fost un 'locotenent' loial multă vreme.MICHAELA STACHEAFP