NBA: Luka Doncic, amendat pentru gesturi ”nepotrivite” la adresa arbitrilor

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
NBA: Luka Doncic, amendat pentru gesturi ”nepotrivite” la adresa arbitrilor
NBA: Luka Doncic, amendat pentru gesturi ”nepotrivite” la adresa arbitrilor
NBA: Luka Doncic, amendat pentru gesturi ”nepotrivite” la adresa arbitrilorProfimedia
Superstarul echipei Dallas Mavericks, Luka Doncic, a fost amendat cu 35.000 de dolari pentru că "a făcut un gest nepotrivit și neprofesionist la adresa unui arbitru", a anunțat vineri NBA.

Doncic și-a frecat degetele, într-o aparentă referire la bani, în timp ce privea fix un arbitru cu 1,7 secunde înainte de finalul meciului pierdut miercuri cu 127-125 în fața lui Golden State Warriors.

Doncic, care și-a exprimat frustrarea față de faptul că arbitrii nu au acordat fault la mai multe din incursiunile sale către coș, nu a fost sancționat cu un fault tehnic pentru gestul său. El are 15 faulturi tehnice în acest sezon, la următorul urmând să primească o suspendare automată de un meci.

Președintele Mavericks, Mark Cuban, a declarat că echipa va depune un protest oficial, după ce o confuzie cu privire la echipa care avea posesia mingii a dus la un dunk necontestat pentru Golden State la sfârșitul sfertului al treilea.

După un time-out, pivotul lui Warriors, Kevon Looney, a reușit un dunk după o repunere de la margine cu 1:56 rămase din sfertul al treilea.

Jucătorii lui Mavericks, crezând că au posesia mingii, s-au aliniat în formulă ofensivă, lucru pe care Cuban l-a atribuit unei erori de arbitraj.