Altele

A încetat din viață Jerry West, bărbatul care apare în celebrul logo NBA

Jerry West, o legendă a clubului Los Angeles Lakers, s-a stins din viață
Jerry West, o legendă a clubului Los Angeles Lakers, s-a stins din viațăProfimedia
Jerry West, jucător emblematic şi director executiv al NBA, a murit miercuri, la vârsta de 86 de ani, a anunțat clubul Los Angeles Clippers, pentru care era consultant.

Fostul fundaş al echipei Los Angeles Lakers (1960-1974), franciză cu care a eşuat de şapte ori în finala campionatului NBA înainte de a ridica în sfârşit trofeul în 1972, a fost întruchiparea excelenței în baschet, până la punctul de a servi drept model pentru sigla oficială a Ligii, potrivit comunicatului difuzat de Clippers.

În decurs de 14 sezoane la Los Angeles Lakers, Jerry West a marcat 25.192 puncte, recordul său fiind doborât doar de regretatul Kobe Bryant, care a reuşit 25.208 puncte.

Potrivit CNN, silueta sa este astăzi folosită ca logo pentru NBA, iar pentru acest lucru a și primit porecla de "The Logo".