Marius Baciu: ”Suntem mult mai valoroși”
Antrenorul FCSB a enumerat problemele care au influențat evoluția echipei la Riga, printre acestea numărându-se starea gazonului, condiția fizică a unor jucători, lipsa de omogenitate și arbitrajul.
”S-au văzut multe lucruri care au fost în dezavantajul nostru. Ne-am analizat greșelile, apoi gazonul, despre care nu mai discut. Au mai fost probleme cu partea fizică a unor jucători pe care a trebuit să-i folosim atunci, lipsa de omogenitate, plus arbitrajul, care, dacă ar fi fost corect, cred că ar fi dus la un alt rezultat.
Îi simt pe jucători și îi văd. Chiar și după meciul tur am încercat să le explic că nu au voie să fie supărați. Au fost greșeli în lanț și nu doar din partea jucătorilor. Noi am avut reacție și cred că am arătat bine și cu Csikszereda. Sunt convins că vom arăta bine și mâine. Am pierdut o bătălie, dar nu am pierdut lupta. Diferența se va face prin valoarea jucătorilor. Noi, dacă vom elimina greșelile, suntem mult mai valoroși”, a declarat Marius Baciu la conferința de presă.
FK Auda – FCSB se vede exclusiv pe VOYO
Returul din turul al doilea preliminar al Conference League se va disputa joi (30 iulie), de la ora 19:00, și va fi transmis în exclusivitate pe platforma online VOYO.
Duelul va putea fi urmărit și sub format live text + comentariu audio, pe platforma Flashscore.
