Accident terifiant la Olimpiadă! Veterana Lindsey Vonn s-a prăbușit în timpul probei de coborâre

Lindsey Vonn cu câteva secunde înaintea accidentului
Lindsey Vonn cu câteva secunde înaintea accidentuluiCredit: JOEL MARKLUND / Bildbyran Photo Agency / Profimedia

Americanca Lindsey Vonn a căzut duminică în proba feminină de coborâre, la Jocurile Olimpice Milano-Cortina 2026, pe pârtia de la Cortina d'Ampezzo, la scurt timp după ce pornise în cursă.

”Regina vitezei”, campioana olimpică din 2010, s-a izbit violent de pistă, după o serie de rostogoliri care i-au afectat membrele și torsul, rămânând apoi întinsă la pământ și strigînd de durere.

Proba de coborâre a fost imediat întreruptă și, după ce echipa de intervenție i-a acordat primul ajutor, Lindsay a fost preluată cu un elicopter, care a tractat deasupra piscurilor targa în care aceasta era imobilizată.

Conform AFP, americanca cu numărul 13 pe echipament a căzut după doar 12 secunde. Ea şi-a pierdut echilibrul în timp ce depăşea o mică denivelare şi o poartă, rostogolindu-se de mai multe ori.

Vonn se dezechilibrează în cursă
Vonn se dezechilibrează în cursăČTK / AP / Jacquelyn Martin/ Profimedia

Sâmbătă, Vonn, care va face 42 de ani în octombrie, a înregistrat al treilea cel mai rapid timp în ultima etapă de antrenament. Veterana, care a suferit o ruptură de ligament încrucişat anterior la genunchiul stâng în urmă cu opt zile, a fost la doar 37 sutimi în urma compatrioatei sale Breezy Johnson, care a înregistrat cel mai rapid timp de 1 minut 37 sec 91/100, şi la 16 sutimi în spatele germancei Kira Weidle-Wikelmann, care a terminat pe locul doi.

Vineri, Vonn, care s-a antrenat pe pista de la Cortina d'Ampezzo, declara că ligamentul încrucişat anterior este ”100% rupt”.

Vonn transportată cu elicopterul
Vonn transportată cu elicopterulČTK / AP / Jacquelyn Martin/ Profimedia

După antrenamentul de vineri, Vonn a răspuns, pe X, unui medic care a pus la îndoială gravitatea accidentării sale la genunchiul stâng, suferită acum doar o săptămână la Crans-Montana.

”Care era starea ligamentului încrucişat anterior de la genunchi înainte de căzătura sa de săptămâna trecută?', s-a întrebat medicul Brian Sutterer. 'Când auzi poveşti despre cutare jucător care a jucat ani de zile cu o ruptură de ligamente încrucişate, este vorba despre o ruptură cronică, ceea ce înseamnă că organismul are timp să se adapteze şi să-şi reeduce muşchii pentru a susține genunchiul. Cineva care a suferit deja o ruptură/o intervenție chirurgicală s-ar putea să nu simtă durere în cazul unei noi accidentări”, a adăugat Sutterer.

Americanca a răspuns la acest mesaj vineri după-amiază: ”Lol, mulțumesc, doctore. Ligamentul meu încrucişat a fost perfect funcțional până vinerea trecută. Doar pentru că vi se pare imposibil nu înseamnă că este. Şi da, ligamentul meu încrucişat anterior este rupt 100%. Nu 80% sau 50%. Este complet distrus.”

Lindsey Vonn transportată cu elicopterul
Lindsey Vonn transportată cu elicopterulČTK / DPA / Michael Kappeler/ Profimedia

Vonn, de patru ori câştigătoare a Marelui Glob, îşi încheiase cariera în 2019, în special din cauza unor dureri insuportabile la genunchiul drept, unde se accidentase de mai multe ori şi unde i s-a pus o proteză de titan.

În acest sezon, Vonn a participat la nouă curse, câştigând două şi neterminând niciodată mai jos de podium, cu excepția slalomului super-uriaş de la St. Moritz şi de la Crans-Montana.