Măsura aduce Openul Canadei, Openul de la Cincinnati și Openul Italiei la același nivel cu celelalte turnee combinate de categoria 1000 de la Indian Wells, Miami, Madrid și din China, precum și cu United Cup și cele patru turnee de Grand Slam, în ceea ce privește oferirea unor premii egale femeilor și bărbaților.
Federația Italiană de Tenis anunțase în 2023 un plan pentru introducerea premiilor egale la Roma în decurs de trei ani, însă nu a atins obiectivul până în 2025.
„Atingerea egalității premiilor la toate turneele combinate WTA 1000 reprezintă o etapă importantă pentru tenis”, a declarat Valerie Camillo, președinta WTA.
„Acest lucru demonstrează angajamentul continuu al WTA de a fi în fruntea industriei sportive în promovarea egalității competitive și financiare pentru sportivele noastre și reprezintă o dovadă a caracterului durabil al viziunii fondatoare a WTA.”
Calendarul WTA din 2027 va cuprinde 55 de turnee în 26 de țări și teritorii, în timp ce turneul de final de sezon, WTA Finals, se va desfășura la Charlotte, în Carolina de Nord, timp de cel puțin trei ani începând din 2027.
