Poli Timișoara – Steaua 1-1
Prima repriză s-a încheiat fără goluri. Ianis Doană a trimis primul șut pe spațiul porții în minutul 29, iar Steaua a avut o oportunitate cinci minute mai târziu, când tentativa lui Rotaru a fost blocată.
Oaspeții au cerut și o lovitură de la 11 metri la aceeași fază, fără ca arbitrul să acorde penalty.
Rezumat video complet: Poli Timișoara - Steaua 1-1
Poli a deschis scorul în minutul 63, prin Drăghici, fost jucător al Stelei. Reușita a fost validată, deși Chițu fusese surprins în poziție de offside în construcția fazei.
Bucureștenii au fost aproape de egalare în minutul 88. Daniel Garcia a lovit bara din apropiere, după ce portarul timișorenilor a respins mingea în față.
Golul oaspeților a venit în cele din urmă în minutul 90+1: Adrian Ilie a înscris cu o lovitură de cap, mingea fiind deviată și de Romario Benzar înainte de a intra în poarta lui Tudor Coșa.
În urma remizei, Poli, pregătită de Dan Alexa, a rămas neînvinsă și a ajuns la 21 de puncte, pe locul secund, la un punct în urma liderului CSM Slatina, care are un meci mai puțin.
De partea cealaltă, Steaua lui Daniel Oprița a acumulat șase puncte și a ocupat provizoriu poziția a 17-a.

Incidente în centrul Sibiului înaintea partidei
Cu câteva ore înainte de start, suporterii celor două echipe au încercat să se confrunte în centrul Sibiului. Galeria Stelei se adunase în Piața Mare, iar cea a timișorenilor în Piața Mică.
Jandarmii au intervenit cu spray lacrimogen, iar un suporter al lui Poli a fost reținut, potrivit publicației locale Turnul Sfatului.
Situația s-a agravat înainte de ora 17:00, când mai mulți suporteri steliști au încercat să forțeze cordoanele de ordine. Au fost răsturnate bănci și aruncate sticle și alte obiecte spre jandarmi, care au solicitat întăriri.
Aceeași sursă a relatat că un reporter a fost amenințat în timp ce filma incidentele.
Meciul s-a disputat la Sibiu deoarece stadionul „Eroii Timișoarei” nu este încă pregătit. Autoritățile nu au aprobat organizarea întâlnirii pe arena „Electrica” sau într-o altă localitate din județul Timiș, din cauza riscurilor de securitate.
Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

