Într-un podcast cu antrenorul Patrick Mouratoglou, care lucrează în prezent cu Naomi Osaka, australianul s-a întrebat cine ar avea o carieră mai lungă şi mai de succes şi a răspuns singur, numindu-l pe Sinner, actualul număr unu mondial.
Kyrgios: ”Lui Alcaraz îi plac foarte mult fetele”
”Aş spune Sinner, pentru că lui Alcaraz îi plac foarte mult fetele. S-ar putea să fie distras, s-ar putea să petreacă mult, în timp ce cred că Sinner pare mai concentrat”, a spus jucătorul originar din Canberra, care abia a mai jucat tenis din octombrie 2022 din cauza unei serii de accidentări, în special la încheietura mâinii şi la genunchi.
Mouratoglou: ”Alcaraz pierde mai multe meciuri decât Sinner”
Mouratoglou, care a antrenat-o şi pe Serena Williams când aceasta era activă, a adăugat că Sinner este mai ”consecvent” şi că această consecvență face parte din ”mentalitatea” lui.
”Dacă te uiți la sezonul lui, Alcaraz pierde mai multe meciuri decât Sinner, mult mai multe, iar dacă stai să te gândeşti, nu ar trebui să fie cazul. De ce? Pentru că uneori pare că nu e acolo, chiar şi în timpul meciurilor, are suişuri şi coborâşuri, în timp ce Sinner este constant”, a spus antrenorul francez.
Alcaraz conduce în prezent în duelurile directe cu Sinner (8-4), câştigând ultimele cinci întâlniri, şi deține, de asemenea, un avantaj la titlurile de Grand Slam câştigate. Alcaraz are cinci, Sinner, trei.