Universitatea Cambridge câștigă duelul tradițional cu Oxford pe fluviul Tamisa

Universitatea Cambridge câștigă duelul tradițional cu Oxford pe fluviul Tamisa
Universitatea Cambridge câștigă duelul tradițional cu Oxford pe fluviul TamisaČTK / imago sportfotodienst / Graeme Wilcockson/ Profimedia

Echipa universității Cambridge a câştigat sâmbătă regata masculină tradițională de pe fluviul Tamisa contra celor de la Oxford pentru a şaptea oară în opt ani, în timp ce Oxford a pus capăt unei serii de înfrângeri la feminin, câştigând pentru prima dată din 2016.

Condus prin apele agitate ale Tamisei de britanica Heidi Long, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, echipajul feminin al lui Oxford a avut un start rapid şi a câştigat cu 9,4 secunde în fața adversarelor în cea de-a 80-a ediție a cursei. La cursă au participat şi două surori germane care au vâslit în tabere opuse, cu Lilli Freischem în barca Oxford, iar sora sa, Mia, la Cambridge.

Cele două au fost primele surori adversare de la Emma şi Nicola Payne, acum 22 de ani.

Oxford are acum 31 de victorii la feminin, față de 49 pentru Cambridge.

În cea de-a 171-a ediție a cursei masculine, Cambridge era marea favorită şi a câştigat la o diferență de 3,5 lungimi şi 11,02 secunde - a 89-a victorie, față de Oxford, care are 81 de victorii.

Cursa din 1877 a fost declarată ca fiind încheiată la egalitate. La masculin, Oxford a câştigat ultima dată în 2022.