Fotbalistul de 19 ani a rămas la locul incidentului și a acordat primul ajutor victimei, după care a fost arestat. Nicolas a participat marți (4 august) la o audiere în fața instanței și a fost eliberat provizoriu, urmând să fie cercetat în libertate.
Clubul São Paulo a precizat că departamentul său juridic va urmări îndeaproape desfășurarea cazului.
”S-a constatat că sportivul nu consumase alcool și că permisul său de conducere era valabil. Nicolas a dat declarații autorităților competente și i s-a garantat dreptul de a răspunde în libertate în cadrul procedurii”, a transmis clubul într-un comunicat oficial.
Ce susține fotbalistul despre producerea accidentului
Accidentul s-a produs după ce Nicolas a plecat de la un centru comercial. Fotbalistul luase cina împreună cu doi dintre colegii săi, Igor Felisberto și Ryan Francisco, iar fiecare conducea propria mașină, potrivit ge.
În procesul-verbal întocmit de poliție este menționată suspiciunea că Nicolas ar fi participat la o cursă ilegală pe un drum public. Cei trei jucători au negat însă această variantă.
Nicolas a declarat că circula cu aproximativ 50 km/h în momentul impactului. Potrivit fundașului, datele înregistrate de o aplicație de pe telefonul său pot indica viteza cu care se deplasa mașina la momentul accidentului.
Reprezentanții fotbalistului au transmis că victima ar fi traversat strada în afara trecerii de pietoni și într-o zonă necorespunzătoare pentru traversare.
Nicolas a disputat până acum șapte meciuri pentru echipa de seniori a lui São Paulo.

Comunicatul reprezentanților lui Nicolas
”Apărarea sportivului Nicolas informează că, în seara zilei de luni, acesta a fost implicat într-un accident rutier, în momentul în care o persoană traversa strada în afara trecerii de pietoni și într-un loc nepotrivit pentru traversare.
Imediat după incident, Nicolas a rămas la fața locului, a acordat tot ajutorul necesar, a chemat serviciile de urgență și, ulterior, s-a prezentat la secția de poliție pentru a oferi toate clarificările necesare.
Cu această ocazie, s-a constatat că nu consumase alcool și că permisul său de conducere era valabil.
Nicolas a dat deja declarații autorităților competente și i s-a garantat dreptul de a răspunde în libertate în cadrul procedurii.
Cazul este gestionat de avocatul Guilherme Pacheco, care ia toate măsurile legale necesare și urmărește îndeaproape clarificarea faptelor, pentru a demonstra nevinovăția deplină a clientului său.
Ne exprimăm solidaritatea față de persoana implicată și față de familia acesteia.
Le mulțumim tuturor pentru mesajele de susținere, grijă și preocupare și solicităm respect și calm până când autoritățile vor clarifica pe deplin situația.”
