Salt la conținutul principal

Opt medalii pentru România și primul loc în clasamentul pe echipe! Aur și la ultima probă a Europenelor de canotaj

Actualizat
Ultima zi de la Europenele de canotaj
Ultima zi de la Europenele de canotajAnthony Benoit / Actionplus / Profimedia

Duminică, 2 august, au loc ultimele finale de la Campionatele Europene de contaj de la Varese. România a cucerit 8 medalii (6 aur, 1 argint, 1 bronz).

România încheie Campionatele Europene de la Varese pe primul loc în clasamentul pe medalii: 6 aur, 1 argint și 1 bronz. Tricolorii au avut evoluții mult mai bune față de ediția de anul trecut, când s-au întors în țară cu 7 medalii, dintre care 3 de aur, 2 de argint şi 2 de bronz.

15:25 - AUR! 8+1 mixt este o probă în premieră la Europene. Aceasta a fost și ultima finală a acestei ediții a Europenelor de canotaj. Echipajul României, format din Magdalena Rusu, Maria Lehaci, Ancuța Bodnar, Florin Lehaci, Andrei Vatamaniuc, Leontin Nuțescu, Ştefan Berariu, Amalia Chelaru, Victoria Petreanu, a ocupat locul 1, în fața Germaniei și a Danemarcei. 

15:18 - AUR la dublu mixt - Marian Enache şi Iulia Bălăucă au cucerit medalia de aur după o cursă condusă de la un capăt la altul. 

15:00 - LOCUL PATRU - Mihai Chiruță a încheiat finala de la simplu vâsle masculin pe locul patru, la doar 37 de zecimi de locul trei. Cursa a fost adjudecată de Oliver Zeidler (Germania), iar pe doi s-a clasat Yauheni Zalaty.

14:15 - AUR la 8+1 feminin! Echipajul format din Cristina Drugă, Gianina Juncanariu, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Simona Radiș și Victoria Petreanu (cârmaci) a dominat cursa și a trecut primul linia de sosire. 

14:00  AUR la 8+1 masculin! Claudiu Neamțu, Mateus Cozminiciuc, Mugurel Semciuc, Andrei Mândrilă, Constantin Adam, Sergiu Bejan, Florin Arteni, Fabrizio Scripcariu și Rucsandra Bucșa (cârmaci) au obținut medalia de aur în proba de 8+1 masculin (M8+). 

13:30 - Bianca Ifteni s-a clasat pe locul 2 în Finala B a probei de schif simplu feminin (W1x) la Campionatele Europene de la Varese, ceea ce o plasează pe locul 8 în clasamentul general. 

Alexandru Cristian s-a clasat pe locul 5 în Finala B a probei PR1 M1x. 

12:10 - În urma modificărilor de program cauzate de condițiile meteo nefavorabile, Campionatele Europene de Canotaj de la Varese continuă după următorul program pentru cursele în care evoluează sportivii României (ora României). 

Programul poate suferi în continuare modificări, în cazul în care condițiile situația o va impune.

13:05 - W1x (Finala B)

13:15 - PR1 M1x (Finala B)

14:00 - M8+ (Finala A)

14:10 - W8+ (Finala A)

14:50 - M1x (Finala A)

15:10 - Mix2x (Finala A)

15:20 - Mix8+ (Finala A)

11:30 - Toate cursele au fost suspendate! World Rowing a anunțat suspendarea, pentru moment, a tuturor curselor programate astăzi la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese, din cauza condițiilor meteo severe.

Organizatorii vor comunica programul actualizat imediat ce situația o va permite.

09:40 - Marian Enache și Iulia Bălăucă s-au clasat pe locul 1 în seria probei de dublu mixt (Mix2x) și vor concura în Finala A.

Program ultima zi

10:45 - W1x (Finala B)

10:55 - PR1 1x (Finala B)

13:07 - M8+ (Finala A)

13:38 - W8+ (Finala A)

13:52 - M1x (Finala A)

14:25 - Mix2x (Finala A)

14:40 - Mix8+ (Finala A)

Citește și: România este reprezentată de 41 de sportivi la Campionatele Europene de canotaj de la Varese

Patru medalii în prima zi

La feminin, Adriana Adam şi Simona Radiş s-au impus cu timpul de 06 min 49 sec 04/100, nou record european. Podiumul a fost completat de Cehia (06:56.11) şi Italia (06:57.29_.

În cursa masculină, Ştefan Constantin Berariu şi Florin Sorin Lehaci au obținut victoria cu timpul de 06 min 15 sec 62/100. Lituania (06:18.29) s-a clasat pe locul al doilea, iar Italia pe trei (06:18.78).

Echipajul masculin de patru rame, compus din Cosmin Iulian Pleşescu, Leontin Nuțescu, Andrei Vatamaniuc, Ciprian Tudosă, a obținut argintul, cu timpul de 05 min 44 sec 13/100, devansat de Marea Britanie (05:43.38).

România (Mariana-Laura Dumitru, Emanuela-Ioana Ciotău, Andrada-Maria Moroşanu, Iulia-Liliana Bălăucă) a câştigat doar medaliile de bronz la patru vâsle feminin, cu timpul de 06 min 14 sec 40/100, deşi a dominat trei sferturi din cursă. Pe primele locuri s-au clasat Elveția (06:12.17) şi Germania (06:12.85).

 


Mențiuni