Deși UEFA a aprobat aceste meciuri ”cu reticență”, Ceferin a subliniat că forul european rămâne împotriva extinderii competițiilor interne în afara Europei.
Mijlocașul lui Milan, Adrien Rabiot, a numit ideea ”absurdă” și ”nebunească”, afirmând că fotbalul nu ar trebui tratat ca un spectacol comercial.
În fața reprezentanților cluburilor europene (EFC) reuniți la Roma, Ceferin a vorbit despre pericolul transformării fotbalului într-un simplu produs comercial.
”Fotbalul nu este doar despre bilanțuri. Nu este doar divertisment. Este viața din comunitățile noastre, de pe străzi, din cluburi și din fanii care îl definesc. Dacă îl îndepărtăm prea mult de aceste rădăcini, riscăm să-l distrugem.”
”În vremuri incerte, fotbalul este ancora noastră”
Președintele UEFA a spus că fotbalul reprezintă ”o ancoră” pentru oameni, într-o Europă aflată într-un context politic și economic tensionat.
”În vremuri incerte, fotbalul este ancora noastră și ne oferă un teren comun, o bucurie pe care o putem împărtăși. În vremuri bune și rele, fotbalul este mereu acolo, constant, de încredere, mereu prezent.”
”Atunci când Europa se confruntă cu mari provocări politice, economice și sociale, avem nevoie de ceva care să ne țină uniți. Fotbalul are această putere și trebuie să o protejăm.”
”Cred că fotbalul va continua să prospere și să inspire. Și o va face pentru că suntem puternici.”
Sprijin limitat pentru meciurile în străinătate
Potrivit UEFA, consultările realizate cu federațiile, ligile și cluburile europene au arătat o ”lipsă larg răspândită de sprijin” pentru disputarea meciurilor interne în afara continentului. Aceeași poziție a fost exprimată și de suporteri, jucători și instituțiile europene.
Totuși, forul european a explicat că actualele reglementări FIFA ”nu sunt suficient de clare și detaliate” pentru a bloca aceste inițiative. În 2024, FIFA a format un grup de lucru care analizează impactul meciurilor oficiale disputate peste granițe.
UEFA rămâne fermă împotriva unei SuperLigi Europene
Ceferin a reiterat și poziția fermă a UEFA împotriva ideii unei competiții închise, precum controversata Super Ligă Europeană.
”UEFA nu va organiza și nu ar organiza niciodată o competiție pentru doar 12 cluburi. UEFA vrea incluziune, vrea ca visul să rămână viu. Ne vom asigura că fotbalul de club rămâne deschis și că fiecare echipă are o șansă de a câștiga cele mai importante competiții.”
Proiectul Super Ligii, lansat în 2021 de 12 cluburi mari, printre care Real Madrid, Barcelona, Juventus și șase echipe din Premier League, a fost relansat într-o formă modificată după ce o instanță europeană a considerat ilegală interzicerea participării la o ligă separată. Chiar și așa, UEFA și-a reafirmat opoziția categorică față de această idee.
Aleksander Ceferin a subliniat că viitorul fotbalului european depinde de menținerea unui echilibru și de accesul egal al cluburilor la marile competiții, indiferent de mărime sau putere financiară.