România va întâlni campioana Europei
Serbia a ajuns în sferturi după ce a trecut de Grecia, scor 4-2, într-un meci pe care l-a început slab. Elenii au condus cu 2-0, după golurile marcate de Angjelo Toska, în minutul 2, și Konstantinos Drosis, imediat după pauză.
Sârbii au revenit însă și au întors rezultatul prin reușitele semnate de Veselinovic, Matic, Popovic și Vujovic. Pentru România, meciul are și o miză specială, după ce Serbia a câștigat finala Europeanului din 2024 chiar în fața ”tricolorilor”, la loviturile de departajare, după 1-1 în timpul regulamentar.
România a trecut fără emoții de Austria
În optimi, România a avut un start cu mici emoții, după ce Austria a trimis de două ori mingea în transversală în primele minute. Momentul decisiv a venit în minutul 8, când portarul advers a fost eliminat, iar Mircea Ungur a transformat excelent lovitura liberă rezultată.
Până la pauză, România a mai marcat prin Andrei Moldovan, Gabriel Dumitrașcu și Alin Robu. În repriza a doua, Ciprian Timiș a reușit o dublă, iar Laurențiu Moț și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, stabilind scorul final, 7-0.
Citește și: România a făcut spectacol în optimile Campionatului European de minifotbal
Lotul României pentru Campionatul European de minifotbal
Portari: Ionuț Neacșa (AFC Nova Vita), Daniel Constantinescu (ACS Tazmannschaft București);
Jucători de câmp: Mircea Ungur, Andrei Balea, Viorel Saim, Andrei Moldovan, Laurențiu Moț (toți AFC Nova Vita), Mircea Popa (Annabella Râureni), Vlăduț Mocanu, Valentin Croitoriu (ambii ACS Arsenal Iași 2021), Gabriel Dumitrașcu (AS Chedra Tax Ploiești), Alin Robu (ACS Tazmannschaft București), Ciprian Timiș (ACS Stone Team), Adrian Zaluschi (ACS Dinozaurii Timișoara), Alexandru Bourceanu (Ajax Dulcisimo)
Staff: Virgil Bejenaru (Antrenor principal), Ovidiu Gorcea (Antrenor secund), Laszlo Klein (Antrenor cu portarii), Dan Cojocaru (Team manager), Alin Pascan (Kinetoterapeut), Robert Lupu (Analist video), Mircea Trifan (Maseur).
