Altele

Tennis Tracker: Țig și Bogdan, în turul doi al calificărilor la Wimbledon. Bulgaru și Buzărnescu, învinse

Tennis Tracker: Patricia Țig
Tennis Tracker: Patricia ȚigDppi/Rob Prange / Zuma Press / Profimedia
Cele mai importante momente din tenis pot fi găsite aici, în Tennis Tracker-ul nostru zilnic.

20:48 - WTA EASTBOURNE - A treia favorită a fost eliminată la Eastbourne, Sonny Kartal pierzând cu 6-3, 7-6 pe teren propriu în fața Jelenei Ostapenko.

20:37 - WTA BAD HOMBURG - Un meci important la Bad Homburg a fost câștigat de numărul 10 mondial Emma Navarro, care a învins-o pe Naomi Osaka cu 6-4, 6-4.

20:35 -  WTA WIMBLEDON - Miriam Bulgaru a pierdut în fața franțuzoiacei Elsa Jaquemot în primul tur al calificărilor de la Wimbledon, scor 2-6, 2-6.

19:40 - WTA WIMBLEDON - Mihaela Buzărnescu s-a oprit în primul tur al calificărilor de la Wimbledon. Reprezentanta României a fost învinsă în două seturi de italianca Lucrezia Stefanini (162 WTA), scor 1-6, 5-7.

19:00 - WTA BAD HOMBURG - Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek (8 WTA, favorită nr. 4) s-a calificat marți în sferturile de finală ale turneului WTA de la Bad Homburg (Germania) după ce a trecut în două seturi simetrice, 6-4, 6-4, de belarusa Victoria Azarenka (105 WTA).

Poloneza s-a impus la capătul unei partide de o oră şi 37 de minute, reuşind şase aşi şi făcând trei duble greşeli, belarusa reuşind acelaşi număr de aşi dar făcând cinci duble greşeli.

Swiatek o va înfrunta în runda următoare pe învingătoarea din partida care le opune pe rusoaica Ekaterina Alexandrova (18 WTA, favorită nr. 8) şi grecoaica Maria Sakkari (85 WTA).

18:40 - WTA WIMBLEDON - Ana Bogdan merge mai departe în calificările de la Wimbledon, după ce a învins-o în două seturi, 6-4, 6-1, pe rusoaica Ekaterina Makarova (220 WTA).

17:38 - WTA EASTBOURNE - Jaqueline Cristian (locul 50 WTA) a pierdut în două seturi, scor 3-6, 2-6, în fața slovacei Rebecca Sramkova, cap de serie numărul 8 și ocupanta poziției 36 în clasament. Meciul a durat o oră și 19 minute. Mai multe detalii 

16:29 - WTA BAD HOMBURG - Favorita numărul doi, Jasmine Paolini, s-a calificat mai departe în turneul din Germania, după o victorie dificilă, scor 7-6 (10-8), 7-6 (8-6), în fața lui Leylah Fernandez, într-un meci extrem de echilibrat, care s-ar fi putut decide în favoarea oricărei jucătoare.

În celelalte partide, brazilianca Beatriz Haddad Maia a trecut fără emoții de Ashlyn Krueger, jucătoare venită din postura de lucky loser, cu scorul de 6-1, 6-4, în vreme ce Jessica Pegula a obținut și ea o victorie facilă în fața cehoaicei Katerina Siniakova, scor 6-2, 6-3.

16:10 - WTA WIMBLEDON - Patricia Țig merge în turul al doilea al calificărilor de la Wimbledon, obținând prima victorie din carieră la All England Club. Românca în vârstă de 30 de ani a trecut în primul tur de canadianca Kayla Cross (229 WTA), scor 4-6, 7-6(4), 6-4, după două ore și 36 de minute de joc. Toate detaliile

16:05 - WTA WIMBLEDON - Avem parte și de o surpriză în etapa calificărilor! Lois Boisson, franțuzoaica în vârstă de 22 de ani clasată pe locul 65 în ierarhia WTA, semifinalistă la Roland Garros în urmă cu mai puțin de trei săptămâni, a fost eliminată prematur încă din runda inaugurală a calificărilor de către canadianca Carson Branstine în trei seturi, scor 6-2, 6-7 (1), 6-4. Mai multe detalii

07:00 - WTA WIMBLEDON - Este momentul adevărului pentru româncele care vor un loc pe tabloul principal la All England Club.  Ana Bogdan, Mihaela Buzărnescu, Miriam Bulgaru și Patricia Maria Țig joacă în primul tur al calificărilor.

Prima care va intra pe teren, în jurul orei 13:00, va fi Țig care o va întâni pe canadianca de pa locul 229, Kayla Cross

După-amiază, după ora 17:30 vor juca și celelalte trei reprezentante al României. 

Miriam Bulgaru, locul 204 WTA și cea mai bine clasată româncă din calificări, va juca împotriva franțuzoaicei Elsa Jacquemot (locul 115 WTA). 

Ana Bogdan, clasată pe locul 247 WTA, va debuta împotriva rusoaicei Ekaterina Makarova (locul 220 WTA), iar Mihaela Buzărnescu, intrată pe baza clasamentului protejat, va juca în fața italiencei Lucrezia Stefanini (locul 162 WTA). 

06:30 - WTA EASTBOURNE - Debut pentru Jaqueline Cristian, racheta numărul 1 a României pe iarba de la Eastbourne. Calificată deja pe tabloul principal la Wimbledon, românca se pregătește de marele eveniment de la Londra și o va înfrunta în primul tur pe Rebecca Sramkova din Slovacia, 36 WTA.

La Eastbourne vor mai fi pe teren astăzi Emma Răducanu, Magda Linette și Jelena Ostapenko.