Altele

Programul primei zile la Wimbledon. Două românce intră în competiție

Actualizat
Anca Todoni
Anca TodoniPhoto by ANDREJ ISAKOVIC / AFP
Ziua de deschidere a ediției din acest an a turneului de la Wimbledon aduce în prim-plan două reprezentante ale României. Gabriela Ruse (27 de ani, locul 57 WTA) și Anca Todoni (20 de ani, 90 WTA) vor evolua pe 30 iunie, în cadrul primei runde de pe tabloul principal.

Gabriela Ruse va avea parte de un debut tare, urmând să o întâlnească pe Madison Keys, ocupanta locului 6 în ierarhia mondială. Duelul este programat pe terenul 2, de la ora 13:00 (ora României). În aceeași zi și la aceeași oră, dar pe terenul 7, Anca Todoni se va confrunta cu Cristina Bucșa (27 de ani, 101 WTA).

Româncele Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian și Irina Begu vor intra în competiție pe 1 iulie, în cea de-a doua zi rezervată meciurilor din turul inaugural. Programul exact al acestor partide va fi comunicat ulterior.

În prima rundă, Sorana Cîrstea (35 de ani, 169 WTA) o va înfrunta pe americanca Hailey Baptiste (23 de ani, 54 WTA), Jaqueline Cristian (27 de ani, 50 WTA) va juca împotriva turcoaicei Zeynep Sönmez (23 de ani, 88 WTA), iar Irina Begu (34 de ani, 117 WTA) o va întâlni pe slovena Kaja Juvan (24 de ani, 242 WTA).

Programul capilor de serie din top 10 WTA și ATP, în prima zi

Pe 30 iunie vor intra în scenă și câteva dintre numele mari ale tenisului mondial. Pe tabloul feminin, Aryna Sabalenka (nr. 1 WTA) se va confrunta cu Carson Branstine (197 WTA) de la ora 15:00, pe terenul 1. Paula Badosa (locul 9 WTA) va juca pe terenul central cu britanica Katie Boulter, de la ora 15:30.

Printre alte meciuri importante:

Katerina Siniakova vs. Qinwen Zheng (5 WTA) (terenul 3, ora 13:00)

Jasmine Paolini (4 WTA) vs. Anastasija Sevastova (terenul 2)

La masculin, Carlos Alcaraz (nr. 2 ATP) se va duela cu Fabio Fognini pe terenul central, începând cu ora 15:30. Alexander Zverev (3 ATP) va avea un meci pe același teren, împotriva francezului Arthur Rinderknech.

Alte partide de urmărit:

Daniil Medvedev (9 ATP) vs. Benjamin Bonzi (terenul 2)

Taylor Fritz (5 ATP) vs. Giovanni Mpetshi Perricard (terenul 2)

Holger Rune (8 ATP) vs. Nicolas Jarry (terenul 3)