Marea finală feminină de la Wimbledon începe la ora 18:00 și indiferent de rezultat, vom avea o campioană în premieră la prestigiosul turneu londonez. Asta pentru că ambele jucătoare au ajuns pentru prima dată în carierele lor în ultimul act la All England Club.
Iga Swiatek, poloneza care e obișnuită să joace cel mai bine pe zgură, a cucerit trofeul la Wimbledon la categoria junioare, însă la senioare nu trecuse niciodată de faza sferturilor de finală.
Puțini anticipau un parcurs atât de lung la ediția actuală, dar Iga a demonstrat o formă impecabilă pe iarbă.
Până în finală, Swiatek a pierdut un singur set, în duelul cu McNally din turul secund. Experiența sa superioară în finalele de Grand Slam o transformă în favorită. Poloneza a câștigat toate cele cinci finale jucate până acum, patru la Roland Garros și una la US Open.
De altfel, Iga e singura jucătoare activă care a ajuns în finale de Grand Slam pe toate cele trei suprafețe: hard, iarbă și zgură.
Pe de altă parte, Iga a pierdut doar de cinci ori în ultimul act al unui turneu în întreaga sa carieră, ultima oară chiar înainte de Wimbledon, la Bad Homburg, împotriva Jessicăi Pegula.
Amanda Anisimova: de la retragere la ”miracolul” de la Wimbledon
De cealaltă parte, prezența Amandei Anisimova în finala de la Londra este aproape un miracol. Americanca se află la prima sa finală de Grand Slam din carieră.
Povestea ei este cu atât mai emoționantă cu cât, în urmă cu doi ani, s-a retras provizoriu din tenis și a ieșit din top 300 WTA din cauza epuizării și a hărțuirii pe rețelele de socializare.
Anisimova, fostă semifinalistă la Roland Garros în 2019, când a învins-o categoric pe Simona Halep în sferturi, a revenit la Australian Open 2024, resetată psihic, și a avut un parcurs fulminant.
În mai puțin de un an și jumătate, a urcat de pe locul 400 WTA până pe poziția 7, pe care o are garantată de luni, indiferent de rezultatul finalei.
Ea a profitat de un traseu relativ accesibil până în semifinale, unde a obținut cea mai importantă victorie a carierei, învingând-o pe liderul WTA, Aryna Sabalenka.
Din 1990, Amanda Anisimova este a patra jucătoare care învinge numărul 1 WTA la Wimbledon în drumul spre o primă finală de Grand Slam, după Zina Garrison (1990), Marion Bartoli (2007) și Sabine Lisicki (2013).
Anisimova este mult mai puțin obișnuită cu presiunea finalelor. Americanca a jucat doar șase finale WTA în carieră, câștigând trei titluri, ultimul în acest sezon la Doha.
Interesant este că Iga Swiatek și Amanda Anisimova nu s-au mai întâlnit niciodată în circuitul profesionist. Prin urmare, cele două jucătoare nu se cunosc aproape deloc, adăugând un element de imprevizibil acestei finale istorice.