Andreeva nici măcar nu se afla în primele 100 de jucătoare ale lumii înainte de acest turneu de Grand Slam. Cu toate acestea, rusoaica în vârstă de 16 ani a reușit să-și răpună adversarele. De remarcat și faptul că Mirra a ajuns pe tabloul principal din calificări.
Duminică, într-un duel 100% rusesc, adolescenta (locul 102 WTA) s-a impus în fața Anastasiei Potapova (locul 23 WTA), scor 6-2, 7-5.

În optimile de finală de Wimbledon, Andreeva o va întâlni pe americanca Madison Keys (locul 18 WTA).
Vizibil emoționată, Andreeva a declarat la finalul partidei că a lucrat cu antrenorii și părinții pentru a-și putea controla emoțiile pe teren. Cu toate acestea, rusoaica a declarat "am rămas fără aer la fiecare punct, așa că nu am putut să mai arăt nicio emoție".
Andreeva nu este la primă ispravă. La Roland Garros a reușit să ajungă până șaisprezecimi, fiind eliminată după un meci în trei seturi de Coco Gauff. De altfel, aceasta este doar a doua sa prezență pe tabloul principal într-un turneu de Grand Slam.