”Ea a fost curajoasă şi a câştigat”, a recunoscut Sabalenka după ce a fost învinsă cu 6-4, 4-6, 6-4.
”Poate că eu am încercat doar să rămân în schimbul de mingi, în timp ce ea juca de o manieră mult mai agresivă. Uneori, am comis greşeli pe care nu trebuia să le comit”, a analizat Sabalenka în conferința de presă.
'Ar fi trebuit să fiu un pic mai curajoasă şi să-mi amintesc că sunt la vârful clasamentului WTA. În anumite momente, eu cred că am uitat', a deplâns tripla laureată de Mare Şlem, învinsă în finala Openului Australiei şi la Roland Garros anul acesta.
”Eu cred că în fiecare din aceste trei înfrângeri dureroase, nu am avut suficientă încredere în mine. Iar de fiecare dată când îmi amintesc că pot avea încredere în mine, atunci arăt cel mai bun tenis al meu”, a conchis belarusa.
Americanca Amanda Anisimova (12 WTA, favorită nr. 13) care, în prima semifinală, a reuşit să o învingă surprinzător, în trei seturi, 6-4, 4-6, 6-4, pe liderul WTA şi principala favorită, belarusa Arina Sabalenka, o va întâlni în ultimul act pe Jucătoarea poloneză Iga Swiatek, locul 4 mondial şi favorită numărul 8, care s-a impus în cea de-a doua semifinală în fața elvețiencei Belinda Bencic (35 WTA), în două seturi, 6-2, 6-0.