Deşi primul tur al probei de dublu feminin a început joi şi este programat să se încheie vineri, perechea americană nu figurează în program în niciuna din aceste două zile şi, prin urmare, se aşteaptă ca surorile Williams să joace doar sâmbătă, o zi teoretic rezervată pentru turul doi.
Incertitudinea planează încă în privința participării Serenei Williams la dublu, după ce aceasta s-a accidentat la genunchi în timpul meciului pierdut în primul tur la simplu, în fața australiencei Maya Joint.
"Ea figurează în continuare pe tablou" şi "ne dorim, evident, ca ea să poată juca dacă este capabilă", a subliniat Jamie Baker, care a negat orice încălcare a regulilor de programare ale turneului.
Acestea sunt "linii directoare" pentru a încerca să se "termine turneul la timp", mai degrabă decât reguli stricte, a argumentat el.
Uneori, circumstanțe excepționale, cum ar fi vremea, accidentările sau jucătoarele care concurează pe mai multe tablouri, pot justifica o modificare a programului.
"Nu se întâmplă des şi nu am fi făcut-o" pentru surorile Williams, câştigătoare a 14 titluri de Grand Slam la dublu, "dacă am fi simțit că pune în pericol restul turneului", a argumentat Jamie Baker.
Turneul de tenis de la Wimbledon se va desfășura în 2026 în perioada 29 iunie - 12 iulie. Turneul are loc la All England Club din Wimbledon, Londra, din 1877 și se joacă în aer liber, pe terenuri cu iarbă, cu acoperișuri retractabile peste cele două terenuri principale din 2019.
Rezultate masculin | Rezultate feminin | Tablou masculin | Tablou feminin | Informații utile | Recorduri Wimbledon | Premii
Serena şi Venus Williams, în vârstă de 44, respectiv 46 de ani, au primit un invitații pentru a juca la dublu feminin la Wimbledon, deoarece clasamentul lor nu le-a permis să intre direct pe tabloul principal.
În timp ce Venus a revenit în circuit în iulie 2025 şi a jucat mai multe meciuri la simplu şi dublu, sora ei mai mică a revenit în circuit abia la începutul lunii iunie, la dublu, după ce a lipsit de pe terenuri timp de aproape patru ani.
Înfrângerea în trei seturi în fața australiencei Maya Joint a fost primul meci de simplu pentru Serena de la eliminarea în turul al treilea la US Open în 2022.
