Altele

”Trebuie să-l laud!” Alcaraz îl încurajează pe amatorul pe care l-a învins în turul 2 la Wimbledon

Carlos Alcaraz l-a învins în turul doi la Wimbledon pe britanicul Oliver Tarvet, un jucător amator clasat pe locul 733 în ierarhia ATP
Carlos Alcaraz l-a învins în turul doi la Wimbledon pe britanicul Oliver Tarvet, un jucător amator clasat pe locul 733 în ierarhia ATPMike Egerton, PA Images / Alamy / Profimedia
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz (22 ani), deținătorul trofeului, s-a calificat miercuri în runda a treia a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, învingându-l în trei seturi, 6-1, 6-4, 6-4, pe britanicul Oliver Tarvet, un jucător amator clasat pe locul 733 în ierarhia ATP.

Carlos Alcaraz - Oliver Tarvet 6-1, 6-4, 6-4

Alcaraz, numărul 2 mondial şi campion la Wimbledon în ultimii doi ani, s-a impus după două ore şi 20 de minute, el reuşind trei aşi şi făcând patru duble greşeli, britanicul având un as şi făcând o dublă greşeală.

”Trebuie să-l laud pe Oliver, acesta a fost al doilea său meci pe circuit”, a spus Alcaraz.

”Sincer, îmi place foarte mult stilul lui de joc. Nivelul la care a jucat în primul său meci pe terenul central, care știu că este foarte dificil, a fost unul foarte bun.

De la început am știut că trebuie să fiu foarte concentrat și să joc cel mai bun tenis al meu. Astăzi am jucat un tenis foarte bun și sunt foarte mulțumit de jocul meu”, a fost declarația jucătorului iberic după încheierea partidei.

În turul următor, Carlos Alcaraz îl va înfrunta pe învingătorul din partida care-i opune pe canadianul Felix Auger-Aliassime (28 ATP, favorit nr. 25) şi germanul Jan-Lennard Struff (125 ATP).