Simona Halep a aflat decizia englezilor. Care sunt șansele româncei să joace la Wimbledon

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Simona Halep a aflat decizia englezilor. Care sunt șansele româncei să joace la Wimbledon

Simona Halep
Simona Halep Profimedia
Halep va rata Roland Garros și și-a pus speranțele într-un eventual wildcard primit de la organizatorii Grand Slam-ului de la Wimbledon.

Simona Halep nu va fi prezentă săptămâna viitoare la turneul parizian, pe de-o parte pentru  că organizatorii de la Roland Garros au preferat să ofere wildcard-uri jucătoarelor franceze mai slab cotate, dar și pentru că are o accidentare la un genunchi care, cel mai probabi, nu i-ar fi permis să joace nici dacă era invitată.

Sunt șanse destul de mari ca istoria să se repete și al treilea turneu de Grand Slam al anului.

Wimbledon a anunțat azi ce jucătoare au fost acceptate direct pe tabloul principal și cine va evolua în calificări.

Astfel, Tomljanovic, Badosa, Zhang ShuaiDavis, Andreescu, Baindl, Qiang Wang sau Van Uytvanck se vor folosi de clasamentul protejat și vor fi la startul competiției de la All England Club.

Așadar, șansele ca Simona  să primească un wildcard pentru Wimbledon, turneu pe care l-a câștigat în 2019, sunt reduse.

Un semn clar este că daneza Caroline Wozniacki s-a înscris în calificări, deși inițial și ea se aștepta la un wildcard.

Istoria se repetă

În 2023, Wimbledon a oferit 4 din cele 8 locuri suplimentare unor sportive britanice, așa cum se procedează de obicei: Jodie Burrage, Harriet Dart, Katie Swan, Heather Watson.

La ediția din acest an vor primi biletele Emma Răducanu și Jodie Burrage, anunță tennisuptodate.com.

Celelalte 6 locuri vor fi stabilite ulterior. 

Favorite să le obțină sunt Venus Williams, de șase ori campioană pe iarba londoneză, și care, la 43 de ani, va juca probabil pentru ultima oară la All England Club, Naomi Osaka și Angelique Kerber.

Cel mai probabil lor li se vor adăuga alte 1 sau 2 sportive britanice, dar și jucătoare din Franța sau Australia, în baza reciprocității între turnee.

Prin urmare, șansele ca Simona Halep să primească un wildcard sunt aproape de zero.

Există multe foste mari campioane cu clasament neprotejat care nu pot juca direct pe tablou, dar în plus Halep nu oferă garanția că dacă ar primi wildcard ar putea și juca.

Ea s-a retras săptămâna trecută de la Trophee Clarins din Paris din cauza unei accidentări.

De la ridicarea suspendării, Simona a jucat doar două meciuri, unul la Miami pierdut în fața Paulei Badosa, al doilea la Paris, unde a abandonat în setul 2.