Altele

Novak Djokovic nu se retrage! ”Voi reveni la Wimbledon cel puțin încă o dată”, promite Nole

Novak Djokovic la Wimbledon
Novak Djokovic la WimbledonMarc Aspland/The Times / News Licensing / Profimedia
Sârbul Novak Djokovic, învins vineri de italianul Jannik Sinner în semifinale la Wimbledon, a dat asigurări că va reveni ”cel puțin încă o dată” la prestigiosul turneu de tenis din capitala britanică, unde a cucerit şapte dintre cele 24 de trofee de Mare Şlem din palmaresul său, informează AFP.

”Nu am de gând să-mi închei astăzi cariera la Wimbledon”, a anunțat tenismanul sârb în vârstă de 38 de ani la conferința de presă pe care a susținut-o după meciul cu Sinner, câştigat în trei seturi, 6-3, 6-3, 6-4, de actualul număr unu mondial.

Deranjat de o accidentare la coapsă, Djokovic a precizat că această problemă fizică i-a afectat ”puțin” evoluția împotriva lui Sinner.

”Nu a fost o senzație plăcut pe teren. Sunt dezamăgit că nu m-am putut mişca aşa cum speram”, a regretat fostul lider al clasamentului ATP, aflat în prezent pe locul al şaselea.

Djokovic s-a accidentat miercuri, în sferturile de finală, chiar la sfârşitul meciului său împotriva lui Flavio Cobolli, după o alunecare pe care nu a putut-o controla aşa cum trebuie.

”Dar nu vreau să vorbesc în detaliu despre accidentarea mea şi să mă lamentez”, a spus el vineri seară. 'Vreau să-l felicit pe Jannik', care, la 23 de ani, se pregăteşte să joace prima sa finală la Wimbledon împotriva dublului campion en-titre, spaniolul Carlos Alcaraz (locul 2).

Carlos Alcaraz şi Jannik Sinner vor disputa duminică finala de la Wimbledon, după ce şi-au împărțit toate titlurile de Mare Şlem după US Open 2023, câştigat de Djokovic.