Veteranul sârb, de șapte ori câștigător la All England Club, s-a impus cu 6-1, 6-7 (7), 6-2, 6-2 în fața francezului Alexandre Muller, numărul 41 mondial.
El a dominat primul set pe terenul central, reușind de trei ori break-ul, dar Muller a egalat după ce a câștigat tie-break-ul setului al doilea.
Djokovic, al șaselea favorit, a revenit la normal în setul al treilea, iar câteva break-uri în setul al patrulea au închis meciul.
"M-am simțit bine, evident un pic mai puțin în setul al doilea, dar am trecut de la cea mai bună formă a mea pentru un set și jumătate la cea mai proastă pentru aproximativ 45 de minute", a spus Djokovic.
"Fie a fost o problemă cu stomacul, nu știu ce este. M-am luptat cu asta, dar energia a revenit după câteva pastile miraculoase de la doctori și am reușit să termin meciul într-o notă bună."
Djokovic s-a declarat încântat să revină la Wimbledon.
"Trebuie să recunosc sacralitatea acestui teren, a acestui turneu", a spus el. "A însemnat întotdeauna mult pentru mine și pentru mulți alți jucători. Este un turneu de vis din copilărie, așa că niciodată nu mă gândesc că victoria e garantată."
Nole este în acest moment la egalitate cu Margaret Court la numărul de Grand Slam-uri, câte 24, dar australianca s-a retras de mult timp.
Sârbul a obținut ultimul mare trofeuîn 2023 și crede că cea mai realistă speranță a sa de a obține o a 25-a victorie istorică este la All England Club.
Djokovic, care a pierdut ultimele două finale de la Wimbledon în fața lui Carlos Alcaraz, are o motivația suplimentară. O nouă victorie la Wimbledonl-ar aduce la egalitate cu Roger Federer, retras din activitate, care a câștigat opt titluri la All England Club.
Nole a fost în fiecare finală de la Wimbledon din 2018 încoace, dar la 38 de ani, știe că timpul se scurge în defavoarea sa, în timp ce Alcaraz și Jannik Sinner se impun în fruntea tenisului masculin.
