Djokovic, în lacrimi după finala Wimbledon: ”E frumos să îmi văd fiul în tribune încă zâmbind”

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Djokovic, în lacrimi după finala Wimbledon: ”E frumos să îmi văd fiul în tribune încă zâmbind”

Djokovic, discurs emoționant după finala Wimbledon: ”E frumos să îmi văd fiul în tribune încă zâmbind”
Djokovic, discurs emoționant după finala Wimbledon: ”E frumos să îmi văd fiul în tribune încă zâmbind”Profimedia
Carlos Alcaraz a intrat în istoria Wimbledon, după ce la numai 20 de ani jucătorul iberic a cucerit cel de-al doilea titlu de Grand Slam din carieră.

La capătul unei partide spectaculoase, în urma căreia Carlos Alcaraz s-a impus după 4 ore și jumătate în 5 seturi, numele lui Djokovic nu a mai apărut primul pe lista campionilor de la Wimbledon, după patru ani în care sârbul a dominat în competiția pe iarbă.

”Nole” a izbucnit în lacrimi în timpul discursului său din cadrul festivității de premiere de după meci.

”Nu e o după-amiază bună pentru mine, dar pentru Carlos este. Ai găsit resursele necesare pentru a servi bine la final. Credeam că o să am probleme cu tine doar pe zgură, dar iată că și pe iarbă. Bravo! Felicitări! Nu îmi place să pierd un astfel de meci, dar trebuie să fiu recunoscător pentru că am câștigat multe meciuri strânse în trecut. Poate trebuia să pierd unele finale, dar acum suntem chit”, a spus Novak Djokovic.

”E frumos să îmi văd fiul în tribune încă zâmbind”

”Acestea sunt momentele pentru care muncim. Sunt cele mai importante turnee din lume. Și acesta va rămâne în istoria tenisului. Aș fi vrut să câștig, dar am pierdut în fața unui jucător extraordinar”.

”E frumos să îmi văd fiul în tribune încă zâmbind”, a afirmat Nole, moment în care numărul 2 mondial nu și-a mai putut stăpâni lacrimile.

”Vă mulțumesc pentru susținere și vă îmbrățișez pe toți”, a încheiat Djokovic.

Alcaraz: ”E un vis devenit realitate”

Carlos Alcaraz, campionul Wimbledon 2023
Carlos Alcaraz, campionul Wimbledon 2023AFP

Campionul Alcaraz spune că pentru el câștigarea titlului la Wimbledon este un vis devenit realitate.

”E un vis devenit realitate. E nemaipomenit să câștigi, dar chiar dacă aș fi pierdut aș fi fost foarte mândru de mine și de ce am făcut. Este incredibil pentru mine să fiu aici. Sunt mândru de mine și de echipa mea, de munca pe care o depunem zilnic”, a afirmat Alcaraz.

”După primul set mi-am spus că trebuie să ridic nivelul pentru toți cei care au venit să ne vadă. E nemaipomenit să joc împotriva lui Nole. M-ai inspirat dintotdeauna, de când eram copil. Te-am văzut câștigând multe turnee și cred că ești într-o formă fizică mai bună decât mine.”

”E un moment special să câștig în fața atâtor fețe regale. E a doua oară când joc în fața ta și câștig. Sper să mai vii la meciuri”, i-a spus Alcaraz regelui Felipe VI al Spaniei.

”Am jucat doar patru turnee pe iarbă. De aceea spun că e un vis devenit realitate. Am muncit mult ca să mă adaptez pe această suprafață.”

Citește și: Victorie Alcaraz! Spaniolul se impune în cinci seturi într-o finală de vis